„Împreună zidim România”

Sub sloganul „Împreună zidim România”, sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a găzduit marţi seară, un eveniment strâns legat de Centenarul Marii Uniri, pe care toată suflarea românească îl va sărbători în acest an, la data de 1 decembrie. Organizat de Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, prin Pr. Dan Hognogi, în colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului şi cu binecuvântarea ÎPS Arhepiscop şi Mitropolit Andrei, spectacolul, întins pe durata a două ore, a făcut ca locurile sălii să fie ocupate aproape integral. Evenimentul, susţinut de compania de teatru „Civic Art” din Bucureşti, intitulat sugestiv „Ziditori ai Marii Uniri”, s-a înscris firesc în şirul de evenimente ce definesc 2018 drept „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Unirii din 1918”. Actul de la 1 decembrie 1918 a fost rodul unui ideal împlinit, care a purtat amprenta sfintei noastre biserici, a intelectualităţii şi ţărănimii deopotrivă. Prin urmare, evenimentul de marţi, 20 februarie, nu putea fi vitregit de prezenţa unor personalităţi ale Clujului, atât din spaţiul bisericesc, cât şi din cel universitar. Şi mă refer la ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prof. univ. dr. Ioan Bolovan (prorectorul UBB Cluj), pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu (decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj), pr. prof. dr. Liviu Vidican Manci (directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj) şi a arhimandritului Benedict Vesa (secretar eparhial). În aceeaşi măsură, i-am remarcat printre spectatori pe domnii Dorel Pojar şi Mihai Cocoşi, primarul, respectiv vice-primarul comunei Jucu.

Invitat la cuvânt, ÎPS Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa unităţii şi comuniunii, care a stat la baza realizării dezideratului de unire de la 1918 şi în acest sens, raportându-se la Sfânta Scriptură, a menţionat un text din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 4: „străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii”. Distinsul arhiereu a mai spus că „unirea şi înţelegerea sunt de la Domnul Hristos” şi a dat dovadă că nu stăpâneşte doar Sfânta Scriptură, ci şi istoria României. Cuvinte frumoase a adresat şi profesorul universitar Ioan Bolovan, prorectorul UBB Cluj, care a spus că „solidaritatea naţională nu ţine cont de confesiune”.

Artizan al evenimentului, părintele protopop Dan Hognogi a subliniat latura culturală şi filantropică a acestuia: „Într-o lume a derapajelor şi a ideilor centrifuge, acest eveniment va alimenta candela speranţei şi a dragostei de neam. Spectacolul este un prinos de recunoştinţă adus tuturor celor care s-au jertfit pentru înfăptuirea actului de la 1 decembrie 1918”. Sumele strânse în urma vânzării biletelor vor fi direcţionate către Centrul Social Misionar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Cojocna, în vederea sprijinirii familiilor defavorizate din zonă şi a unor copii care suferă de diferite afecţiuni. Din 2015 încoace, Biserica Ortodoxă Română, prin Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 şi prin implicarea părintelui Dan Hognogi şi a colaboratorilor, a organizat mai multe acţiuni cu scop caritabil, în urma cărora mai mulţi copii cu deficienţe de auz şi de vedere au fost ajutaţi.

Cristian FOCŞANU

Foto: Darius Echim

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.