Împrejurările în care a avut loc accidentul mortal de la Livada

Accidentul deosebit de grav care a avut loc vineri seara între localitățile Livada și Gherla a fost cauzat de un bărbat de 45 de ani, din comuna Cornești, care în timp ce circula din direcția Cluj spre municipiul Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus de o femeie, de 42 de ani.

 

„În data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 18.30 a fost înregistrat un accident rutier pe DN1C, între localitățile Livada și Gherla cu implicarea a trei autoturisme și 7 victime.

Din primele cercetări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Cornești, care circula din direcția Cluj spre municipiul Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus de o femeie, de 42 de ani.

În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat avarierea unui alt autoturism, condus de tânăr de 20 de ani, din județul Bistrița-Năsăud”, a transmis IPJ Cluj.

Din nefericire, bărbatul de 45 de ani a fost declarat decedat de către echipajul medical prezent la fața locului, iar alte 6 persoane au fost transportate la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor suplimentare.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.