Impozitarea clădirilor în funcţie de destinaţie – amînată pentru 2016

Impozitarea clădirilor deţinute de persoanele fizice şi juridice, în funcţie de destinaţia acestora, s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2016, aşa cum au solicitat autorităţile locale.

cladiri

„În momentul de faţă nu avem o dată la care va intra în vigoare noul Cod Fiscal, 1 ianuarie 2015 sau 2016. Din punct de vedere tehnic, timpul este foarte scurt până la 1 ianuarie 2015 pentru a depune declaraţiile şi pentru modificarea softurilor administraţiilor locale. Avem semnale din partea autorităţilor locale ca termenul să fie 1 ianuarie 2016, termenul cel mai rezonabil, aşa cred şi eu că este cel mai bine, dar urmează ca politicul să decidă”, a afirmat Marinescu, şef serviciu în cadrul Direcţiei impozite şi taxe locale din Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

El a arătat că Ministerul Finanţelor aşteaptă încă propuneri pentru modificarea proiectului, astfel încît să înainteze Guvernului o formă finală pînă la finalul anului. Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare. Totodată, impozitarea va fi aplicată în funcţie de utilizarea clădirii, rezidenţială sau nerezidenţială, şi nu de tipul proprietarului ca în prezent, persoană fizică sau juridică.

Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local. Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea atît a firmelor, cît şi a persoanelor fizice, impozitul va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru cele nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% şi 1,5% din valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în urma unui raport de evaluare, care trebuie reînnoit o dată la trei ani. Dacă valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cu excepţia clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotarîre definitivă de declanşare a falimentului, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% şi 10% din valoarea impozabilă.

Cea mai mare problemă o reprezintă clădirile cu destinaţie mixtă, utilizate atît ca locuinţă, cît şi ca sediu de firmă sau de persoană fizică autorizată. În acest caz, trebuie precizată proporţia utilizată pentru fiecare destinaţie, impozitul fiind calculat prin însumarea cotelor aplicate pentru fiecare suprafaţă în parte. Dacă nu sunt evidenţiate distinct ponderile destinaţiilor spaţiului, persoanelor fizice li se va aplica o cotă de 2% asupra întregii valori impozabile calculate pentru clădirile rezidenţiale. Totuşi, dacă cheltuielile clădirii sînt suportate de persoana care desfăşoară activitatea economică, impozitul va fi cel aplicat clădirilor nerezidenţiale deţinute de persoanele fizice, respectiv de 0,25%-1,5% la valoarea reevaluată, sau se aplică o cotă de 2% asupra valorii pentru clădiri rezidenţiale dacă lipseşte raportul de evaluare.

Atît persoanele fizice, cît şi cele juridice care deţin clădiri nerezidenţiale trebuie să le reevalueze periodic, la trei ani, printr-un raport de evaluare pentru a comunica autorităţilor valoarea impozabilă la care se va aplica impozitul pe clădiri. Pe de altă parte, persoanele care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, aşa cum a fost aplicat sistemul în ultimii ani. Legislaţia actuală impune persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. În ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor această impozitare suplimentară este eliminată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.