Importurile s-au majorat mai mult decât exporturile

În primele patru luni ale acestui an, valoarea exporturilor realizate de România către celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) a crescut cu 4,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile din statele UE s-au majorat cu 7,5%, astfel că deficitul comercial a crescut cu peste 1,3 miliarde euro.


În intervalul ianuarie – aprilie, valoarea totală a exporturilor României a fost de 23,066 miliarde de euro, în creştere cu 3,8% faţă de perioada similară a anului precedent. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, exporturile către statele UE au o pondere de 77,6% în total exporturi. Ţările situate pe primele trei locuri în derularea exporturilor au fost Germania (23,3% din total exporturi), Italia (11,1%) şi Franţa (7,4%). Exporturile de maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile au reprezentat 29,6% din total exporturi.
Pe de altă parte, importurile au ajuns la 28,108 miliarde de euro, în urcare cu 8,3% faţă de perioada ianuarie – aprilie din 2018. Importurile provenite din celelalte 27 state ale UE au o pondere de 75,2% în total importuri, iar valoarea acestora a urcat cu 7,5% în perioada menţionată. Ţările situate pe primele tei locuri în derularea importurilor sunt Germania (19,9% din total importuri), Italia (9,2%) şi Ungaria (7,2%). Importurile de maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile deţin 26,8% din volumul total al importurilor.
În perioada menţionată, deficitul comercial a fost de 5,041 miliarde de euro, în creştere cu 1,302 miliarde euro faţă de perioada similară a anului trecut.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.