Implicarea eticului

ELEGIE LA ÎNCEPUT DE OCTOMBRIE
Ceea ce precizam atunci, la 15 martie 2010, sub forma unei „lecţii de viaţă”, cînd încercam să surprind un portret moral al profesorului Nicu Jurcău, acum, (octombrie 2011) comportă unele reflecţii finale la încheierea unei vieţi exemplare. Lecţia de viaţă nu e posibilă fără experienţă şi învăţătură, iar experienţa este ca argintul viu, gata să se împrăştie în mii de biluţe fugitive. Aşa a fost Nicu Jurcău, precum argintul viu cît timp a trăit. Experienţa de viaţă comportă numeroase grade, moduri şi irizări de nuanţe. Bonomia spirituală a profesorului Nicu Jurcău manifestă o asemenea fascinaţie cuceritoare. Aceeaşi experienţă de viaţă prin moarte devine o masă lichidă, dacă nu o colecţie de jucării inutile.

Cît timp fiinţa noastră e marcată de însufleţire, este posibilă unitatea integrantă a ceea ce este iraţional şi raţional. De aici, susurul spontaneităţii psihice şi intelectuale care, în cazul lui Nicu Jurcău, părea un izvor fără istov. Nici regretul, nici neliniştea, nici revendicarea nu au de a face cu lumea lucrurilor naturale sau artificiale. Aceste tensiuni ale trăirilor afective pulsează în fiecare dintre noi cît timp sîntem în viaţă. De acum încolo, nu o să ne mai putem bucura împreună de prezenţa scăpărător de zglobie a lui Nicu Jurcău. Depăşind orice ştiinţă, filosofia se salvează, dar noi, ajunşi în faţa morţii nu ne mai putem salva, Nicule, nu este aşa?

Experienţa de viaţă a unui om, această unică şi irepetabilă aventură, nu fiinţează fără elanul afectiv şi intelectual. Cum de nu ai fost atent, Nicule, la această risipă generoasă a căldurii vieţii? Doar o avem o singură dată. Nu sîntem nici în faţa timpului, nici în afara lui, sîntem în timp, împreună sau pentru ceilalţi. Spuneai ades că recunoştinţa e o floare rară. Oare mai putem să o avem în atenţie, noi, oamenii?

Orice e original, de pe o zi pe alta, se estompează. Tot ce implică multe eforturi pentru a fi obţinut este făcut facil. Orice secret pierde virtutea sa. Te întreb, Nicule, fără să ai posibilitatea să-mi răspunzi: Cînd vom pune capăt nivelării şi aplatizării, care, precum nefericirea, ne pîndeşte la orice colţ de stradă?

Ai fost şi rămîi în memoria noastră ca un dascăl ardelean de aleasă vocaţie. Nu este locul aici şi acum să examinăm în mod complet sintagma „experienţă sau lecţie de viaţă”, dar, pentru un psiholog şi pedagog este scopul cel mai înalt, dacă nu valoarea însăşi. Ce preţ poate să aibă experienţa, dacă nu are un student pe care să-l formezi şi modelezi? În momente de cumpănă nu ţi-ai pierdut crezul în lada de zestre a culturii româneşti: aceasta ne-a unit dincolo de unele mici neînţelegeri.

Pentru cine a cooperat decenii de-a rîndul cu profesorul Nicu Jurcău, a putut să deconteze următorul decalog al experienţei: experienţa nu este o sumă; ea nu este lumea; ea nu este o substanţă; ea nu are o formă bine definită; nu are un echilibru; nu este unitatea unui eu sau aceea a unui ideal. În schimb, ea are cîteva limite de neocolit, un dincoace şi un dincolo. Experienţa ne învaţă că nu e bine să punem accentul pe un aspect sau altul în defavoarea celuilalt. Nu e suficientă nici experienţa insulară a logicianului, nici cea a matematicianului.

În momente de cumpănă, cum este acesta, ne revine în memorie zicerea Sfîntului Augustin „In interiore hominem habeat veritas”. Prin valorile care ne animă, putem participa sau să fim împreună cu bunul Dumnezeu. Adevărul e o primă condiţie. Fiinţa supremă nu o putem apropia sau înţelege nici pe calea catafatică, aceea a determinărilor fără şir, nici pe calea apofatică, adică a ceea ce nu este bunul Dumnezeu. Fiinţa, cu majusculă, este o sursă infinită de care ne putem apropia prin valorile pe care le întreţinem, dacă nu se află în interioritatea noastră în mod implicit sau nedesluşit.

Refuzînd neantul absolut, în rest experienţa nu refuză nimic. Ca om al faptelor, Nicu Jurcău a cusut şi descusut experienţa prin profesarea profesiei de psiholog. Ca orice ardelean onest, precum Gheorghe Lazăr, Slavici sau Onisifor Ghibu, a fost în acelaşi timp şi pedagog sau profesor de vocaţie. Fie ca sufletul lui să se odihnească în pace, după o viaţă de muncă intensă. Precum soldatul de la Maraton, a învins şi viaţa lui s-a frînt. Fie ca bunul Dumnezeu să-l aibă în pază!
Teodor Vidam