Impasul centurii metropolitane dă viață campaniei electorale din Cluj

Doi contracandiați îi cer primarului Emil Boc să-și asume răspunderea politică după ce licitația pentru tronsonul doi al centurii metropolitane a fost anulată, conform unui anunț făcut public luni de primărie.

”Cine își asumă eșecul? Dumneavoastră?”, l-a întrebat deputatul USR Viorel Băltărețu pe Emil Boc în ședința de consiliul local, în timp ce Sabin Sărmaș i-a cerut de-a dreptul primarului să demisioneze.
Într-o intervenție online în ședința de consiliu, primarul a explicat că decizia de anulare a fost luată în baza prevederilor legale care îi obligă pe participanții la licitație să se încadreze în valoarea estimată a proiectului. În anumite condiții, îndeplinite de altfel la Cluj, valoarea acceptată poate fi suplimentată cu 15 la sută. Din păcate, spune primarul, Asocierea CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden, singurii ofertanți, au propus un preț cu 30 la sută mai mare. ” Agenția Naționale pentru Achiziții Publice a dat aviz negativ din acest motiv. Consorțiul a revenit și a precizat că a greșit unele calcule, dar că depășirea reală este de 14,97 la sută. După acest aviz negativ al ANAP, noi am fi avut posibilitatea legală de a angaja negocierea directă cu acest singur participant. Dar cine poate negocia netransparent un contract care implică o sumă mai mare de un miliard de euro, bani europeni? Nimeni nu a făcut așa ceva în România. Suntem obligați să respectăm pașii legali”, a afirmat Emil Boc.

Potrivit procedurii legale, Asocierea CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden poate depune contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în
termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea rezultatului procedurii (până în 9 mai 2024). Dacă nu se depune contestație sau contestația este respinsă, se reia imediat procedura de licitație. În cazul în care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor dă câștig de cauză Asocierii CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden, atunci se poate trece la încheierea contractului și la demararea lucrărilor. ”Lucrul bun, dacă putem spune așa, este că noi am actualizat deja indicatorii tehnico-economici astfel încât să fie admisibilă o ofertă cu 15 la sută mai mare decât valoarea acceptată la momentul licitației. Dacă aceasta se va relua, s-ar putea să avem mai multe firme participante”, a mai spus Emil Boc.

Deputatul USR Viorel Băltărețu nu a luat de bune argumentele primarului. ”Este un eșec major al administrației dumneavoastră. O spun în calitate de clujean și cu regret, proiectul fost pur și simplu blocat. Ne oferiți o explicație halucinantă. Ați avut nevoie de cinci luni să constatați neconformitatea ofertei financiare când puteați să vedeți asta în câteva zile. Aceasta denotă lipsa unui management de proiect competent. Cine își asumă eșecul? Echipa dumneavoastră sau dumneavoastră personal?, a spus domnul Băltărețu într-o intervenție în consiliul local.

Mai tranșant, deputatul Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, i-a cerut public lui Emil Boc să își dea demisia din fruntea administrației locale. “Îi cer ferm primarului Emil Boc să-și dea demisia și să plece de la Primărie. Sper că mai are atâta dram de onoare ca atunci când vine cu un proiect vital pentru Cluj, pe care îl nenorocește, să plece de la Primărie. Pentru că a reușit să conducă în ultimele luni Primăria ca un jucător de Monopoly, nu ca un administrator”, spune Sabin Sărmaș, adăugând că “Emil Boc ne întoarce astfel în 2004, când, până la urmă, s-a promis pentru prima dată centura asta, și ne pune în fața riscului de a rămâne fără finanțare și fără capacitatea de a face proiectul”.

În replică, Emil Boc a adus în discuție complexitatea proiectului și și-a apărat echipa din primărie. ”Sunt oamenii care au adus cei mai mulți bani europeni într-un oraș din România, 420 de milioane de euro, și au definitivat proiecte de patru miliarde”, a spus el.

”Centura Clujului este un proiect greu, nu se poate compara cu cea a Oradiei, care este la zece la sută din valoare. Firmele preferă lucrări mai simple, de aceea am avut un singur ofertant. Ne asumăm aceste greutăți și avem soluții. Nu am abandonat acest proiect”, a completat viceprimarul Dan Tarcea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut