Impactul economic al pandemiei se va resimți pînă la finalul anului

 Analiştii financiari anticipează că impactul economic al panemiei de coronavirus se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021.

Potrivit sondajului realizat de Asociaţia CFA România, deficitul bugetar anticipat pentru anul în curs este estimat la 6,9% din PIB, iar creşterea Produsului Intern Brut, în termeni reali, la 3,3%. Pentru cursul de schimb, analiştii anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9825 lei pentru un euro. În ceea ce priveşte indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, se preconizează o creştere până la 2,18% pe an faţă de 1,78% în prezent.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2022/ianuarie 2021) a înregistrat o valoare medie de 2,64%. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 85% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9283
lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9825 lei/euro.
Este de remarcat faptul că 56% din participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA Romania a crescut în luna decembrie 2020 faţă de luna anterioară cu 5,9 puncte până la valoarea de 50,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 11,1 puncte), evoluţia datorându-se ambelor componente ale acestuia. Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, CFA România are 230 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut