Iluminat public modern în localităţile din jurul municipiului Gherla

Prin deplasările noastre frecvente în localităţile din jurul municipiului Gherla constatăm cu bucurie noutăţile intervenite în gospodărirea comunelor. Nu este zi să nu observăm ceva inedit sau important în viaţa cotidiană a populaţiei din mediul rural.

O schimbare radicală peste tot. Mai ales în domeniul iluminatului public semnalăm un pas important. Cine a crezut, în anii 80, că şi la sate vom avea parte de iluminat public cu becuri LED?! Cred că nimeni. Iată că după ce municipalitatea gherleană a montat astfel de becuri economicoase şi rezistente, încă toamna trecută, în prezent şi edilii comunei Bonţida doresc să facă acelaşi lucru. La Iclod, strada principală (adică şoseaua naţională Cluj-Napoca – Gherla) este luminată ca în marile oraşe europene. Realizări de excepţie. Dar, nu numai artera principală are iluminat public modern, ci chiar şi uliţele de la periferia comunei.

Astfel de investiţii am văzut şi în satele componente ale comunei Jucu. Este o plăcere să circuli noaptea, mai ales în această perioadă (cu toate că ziua a crescut la începutul anului).

Urmărim cu interes şi situaţia infracţiunilor comise în timpul nopţii. De cînd s-a făcut lumină pe străzi, după căderea serii, a scăzut numărul tîlhăriilor sau al furturilor. Cel puţin în zona oraşului Gherla. Pe ici, pe colo, cei înfometaţi mai sparg afumătoarele din gospodăriile populaţiei (slănina şi cîrnaţii au mare căutare!), dar în general, sub un stîlp cu becuri LED, omul pus pe fapte rele este mai reţinut…

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.