Ilie CĂLIAN – ultimul editorial

DSC_5671-1-480x270Regretat de miile de cititori ai ziarului Făclia de Cluj dar şi de personalităţi ale lumii culturale, artistice şi politice, ilustrul gazetar Ilie Călian îşi doarme, de ieri, somnul de veci în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

Regretatul editorialist, critic de artă şi de literatură a fost înmormîntat în prezenţa a numeroşi clujeni care au venit să-şi ia rămas bun de la cel care a condus timp de 26 de ani ziarul simbol al Clujului-Făclia.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Ilie Călian a fost depus începînd cu ora 10 în foaierul Colegiului Academic, unde au ţinut discursuri emoţionante mai multe personalităţi ale vieţii academice şi culturale, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Printre cei care l-au elogiat pe Ilie Călian s-au numărat academicianul Marius Porumb, scriitorii Horia Bădescu, Mircea Vaida Voevod, Vasile B. Gădălin, Ioan Cristofor şi Eugen Cojocaru, pictorul Teodor Botiş, actorul Dorel Vişan, prorectorul UBB şi prof. univ. dr Mihaela Luţaş, care a citit mesajul transmis de rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop. Totodată a fost citit mesajul transmis de Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, şi al prefectului judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a ţinut şi el să-i aducă un ultim omagiu, subliniind în cuvîntul său de rămas bun atît calităţile de jurnalist ale lui Ilie Călian cît şi rolul pe care acesta l-a avut în presa clujeană şi nu numai.

„De cînd păstoresc această urbe am avut onoarea şi şansa să cunosc profilul unui jurnalist adevărat. Pentru mine Ilie Călian înseamnă două lucruri: profesionalism şi respect. Fondator de şcoală clujeană de jurnalism, dascăl în adevăratul sens al cuvîntului a atîtor generaţii de jurnalişti pe care i-a format, indiferent de situaţiile prin care viaţa ne-a obligat să trecem, domnia sa a rămas pentru fiecare dintre noi un reper fundamental de profesionalism şi respect. Nu a fost jurnalistul care să umble după breaking news pentru a face tiraj.

A respectat condiţia fundamentală a jurnalismului, aceea de obiectivitate, de analiză riguroasă şi de temeinicia lucrului bine scris. Clujenii îl vor păstra întotdeuna în amintire pentru profesionalismul, informaţia corectă şi consecvenţa în a rămîne fidel principiilor fundamentale ale jurnalismului. A fost o veste extrem de tristă, nu ne aşteptam ca atît de repede domnia sa să ne părăsească. Aşa cum am spus însă, Ilie Călian nu ne va părăsi pe noi clujenii pentru că nici noi nu-l vom părăsi niciodată. Chiar dacă viaţa ne obligă să ne despărţim, Ilie Călian va rămîne pentru fiecare dintre noi un reper de profesionalism. Sînt convins că şcoala clujeană de jurnalism îl va avea reper pe Ilie Călian pentru că într-adevăr a creat o şcoală şi a lăsat Clujului această moştenire. Nu spun adio pentru că ne vom revedea cu toţii mai devreme sau mai tîrziu. Spun doar că ne despărţim fizic iar dragă Ilie Călian, în numele clujenilor, îţi mulţumim din suflet pentru ce ai făcut pentru noi, pentru ca viaţa noastră să fie informată corect, pentru ca fiecare dintre noi să aibă acces la ceea ce înseamnă jurnalismul adevărat. O viaţă întreagă dedicată jurnalismului şi ştiinţei jurnalismului nu poate rămîne decît o imensă durere pentru noi dar în acelaşi timp o recunoaştere pentru ce aţi făcut. Articolele pe care le-aţi scris, editorialele, poziţiile pe care le-aţi avut nu vor putea fi uitate de noi. Pentru asta, domnule Călian cu tot respectul, sincer vă mulţumim. Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a afirmat Boc.

Cortegiul funerar al gazetarului Ilie Călian a ajuns în jurul orei 13 la Capela Cimitirului Central din Cluj-Napoca, unde un sobor de preoţi greco-catolici în frunte cu PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla au oficiat slujba de înmormîntare. În timpul serviciului religios au fost alături de familie reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai mediului politic şi de afaceri, ai mediului universitar şi cultural, scriitori, jurnalişti din presa locală şi centrală, colegii din redacţia ziarului Făclia şi numeroşi cititori.

În cuvîntul său, PS Florentin Crihălmeanu, remarcat faptul că Ilie Călian a încercat, pe parcursul carierei sale de gazetar, să păstreze echilibrul, echidistanţa şi demnitate faţă de toate influenţele partinice care încercau să-l încline într-o parte sau alta şi să-i dobîndească bunăvoinţa. „A rămas neclintit, probabil de aceea admirat şi stimat de toţi cei care l-au cunoscut”, a afirmat Crihălmeanu.

După serviciul religios, cortegiul funerar a plecat în zona estică a Cimitirului Central, în proximitatea străzii Aviator Bădescu, unde redactorul şef al ziarului Făclia a fost înmormîntat.

Membru fondator al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Ilie Călian a fost o personalitate de referinţă în mass-media locală şi regională, un adevărat lider de opinie. S-a născut la Bucureşti pe 9 decembrie 1942 într-o familie de refugiaţi ardeleni, avîndu-l ca naş de botez pe marele om politic român Ilie Lazăr. Urmează cursurile Liceului „George Bariţiu” din Cluj după care obţine licenţa în filologie la Universitatea „Babeş-Bolyai”. După facultate, Călian îşi dedică întrega sa activitate presei. În 1990 devine redactor şef al ziarului Adevărul de Cluj, care din 2007 apare sub numele de Făclia de Cluj. Ultimul editorial pe care l-a scris a apărut în ediţia din 4 mai 2016 a ziarului pe care l-a condus. În anul 2000, Ilie Călian este distins de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România cu Ordinul Ziariştilor cls. I iar în 2012 Instituţia Prefectului Judeţului Cluj îi oferă titlul „Onoare pentru Cluj”. Pentru a-i cinsti memoria, scriitorul Ioan Cristofor i-a propus primarului Emil Boc ca o stradă din Cluj-Napoca să poarte numele „Ilie CĂLIAN”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.