IGSU: Peste 5.000 de pompieri, la datorie de Anul Nou

Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în perioada 31 decembrie – 1 ianuarie, pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, informează IGSU într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Sursa citată precizează că, în noaptea dintre ani, echipajele de intervenţie au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.

În intervalul menţionat, salvatorii au intervenit, la 2.670 situaţii de urgenţă, dintre care 264 incendii şi 2.162 pentru acordarea primului ajutor medical. De asemenea, echipajele operative au desfăşurat 12 misiuni de descarcerare, 67 pentru deblocare/salvare, precum şi 165 intervenţii în sprijinul comunităţilor.

„Totodată, în perioada de referinţă, 2.193 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 35 au fost salvate din medii ostile vieţii. Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 11 % faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, fiind înregistrate cu 269 intervenţii mai multe în acest an”, menţionează IGSU.

Pe de altă parte, urgenţele medicale au fost gestionate de 260 echipaje de pompieri SMURD disponibile zilnic, 27 unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 41 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.