IGPR: Numărul faptelor de violență domestică raportate Poliției, în creștere

Infracțiunile săvârșite în 2017 în mediul familial au reprezentat 6% din totalul faptelor sesizate, relevă datele înregistrate la nivelul Poliției Române. Cele mai multe infracțiuni sesizate în mediul familial sunt: lovirile și alte violențe (56% din totalul infracțiunilor de violență intrafamilială); abandonurile de familie (24%); amenințările (7%); nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (5%).

„Odată cu modificarea definiției legale a infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe, numărul acestor fapte sesizate poliției a crescut. De asemenea, un rol important l-a avut schimbarea legislativă privind ordinul de protecție, tot mai multe victime ale violenței domestice având încredere să sesizeze poliția. Un rol important în dinamica raportării faptelor ce țin de violența domestică l-a avut și creșterea gradului de informare și conștientizare a persoanelor vulnerabile. Astfel, dacă până acum câțiva ani, faptele de violență raportate poliției reprezentau doar «vârful icebergului» fenomenului de violență domestică, măsurile juridice care vin în sprijinul victimei (de exemplu, ordinul de protecție) au scos fenomenul dintr-o zonă subterană” – informează IGPR, adăugînd că, în prezent, numărul ordinelor de protecție este de peste patru ori mai mare ca în urmă cu trei ani, „ceea ce arată o sporire a gradului de informare cu privire la acest instrument legal și a disponibilității de a-l solicita”.

Conform datelor Poliției Române, la începutul anului 2018 se aflau în lucru peste 1.600 de ordine de protecție, cu peste 50% mai multe decât la începutul anului 2017. Pe tot parcursului anului trecut au fost emise 2.337 de ordine de protecție, marea majoritate la cererea victimei.

„Relația de cuplu este sursa unei părți importante din violențele din mediul familial, aproximativ jumătate (53,5%) dintre victimele violenței intrafamiliale din anul 2017 fie erau sau fuseseră căsătorite cu agresorul, fie trăiau într-o relație de concubinaj cu acesta. (…) Infracționalitatea sesizată în familie cunoaște o distribuție relativ uniformă pe medii de producere urban/rural, respectiv 48% dintre fapte sunt sesizate în mediul rural și 52% în mediul urban. Violența fizică (tentativă de omor, loviri sau alte violențe) se poziționează mai mult în mediul rural, în timp ce violența psihologică (amenințarea, hărțuirea) se poziționează mai mult în mediul urban. Din perspectiva genului, în ansamblul victimelor infracțiunilor în familie, putem vorbi despre o dominantă feminină, 70% din totalul victimelor fiind femei” – precizează IGPR.

Informarea IGPR se înscrie în acțiunile desfășurate în cadrul Săptămânii de Prevenire a Criminalității.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.