Ieşirea din zona euro este o opţiune pentru Germania

Financial Times

Ar trebui, oare, ca Germania să opteze pentru a părăsi zona euro?

În primul rînd, Germania a acumulat credite cu restul lumii – şi cu celelalte ţări ale zonei euro – nu prin contabilitatea internă a Băncii centrale, ci prin excedentele puternice în balanţa externă. Germanii conduc două activităţi: exportă bunuri, lucru pe care ştiu să-l facă foarte bine, şi împortă credite financiare, lucru pe care îl fac rău. Pe scurt, excedentele Germaniei îi expun pe germani unui risc financiar. Dar echilibrele în cadrul Eurosistemului nu sînt un bun indicator al acestui risc. Ele au explodat, din cauza fluxurilor financiare speculative, nu din cauza dezechilibrelor de cont curent.

Al doilea lucru ce trebuie spus este că toate acestea nu-i vor expune pe contribuabilii germani riscului de pierderi uriaşe. Valoarea pasivelor Bundesbank – baza monetară – nu depinde de valoarea activelor sale. Valoarea banilor depinde de puterea lor de cumpărare.

Pericolul pentru Germania, în eventualitatea unei rupturi a zonei euro, este că ar putea exista un exces de valută germană din cauza încercărilor nerezidenţilor de a-şi converti banii în noua monedă. Dar Bundesbank poate împiedica acest lucru limitînd conversia doar la rezidenţii din Germania. În acel moment pierderile ar cădea asupra rezidenţilor din ţările care vor vedea prăbuşindu-se valoarea respectivelor monede noi.

De acord cu această teză. Dar s-ar putea inversa: dacă germanii au acumulat credite fără valoare prin excedente uriaşe în balanţa externă, poate că ar fi fost mai bine să nu aibă aceste excedente. În mod similar, faptul că Germania poate ieşi fără a suporta unele dintre dezastrele de care se tem oamenii face din ieşirea din zona euro o opţiune posibilă.

Euro a încurajat Germania să adopte o strategie mercantilistă costisitoare, în detrimentul cetăţenilor săi şi al productivităţii economiei. Venitul real disponibil în Germania a crescut foarte puţin din 1998 încoace. La fel şi consumul real. Chiar şi productivitatea pe oră între 1999 şi 2011 a crescut în Germania mai lent decît în Marea Britanie sau SUA, probabil deoarece o parte din zona euro a protejat întreprinderile de dezavantajele unei monede puternice.

Stagnarea salariilor reale, rigoarea în conturile publice şi existenţa unor rate ale dobînzii relativ ridicate au frînat puternic cererea. Dar acum tratamentul necesar pentru relele zonei euro va necesita o inflaţie mai mare în Germania (lucru pe care germanii nu l-ar vedea cu ochi buni), recesiuni deflaţioniste prelungite pe pieţele majore ale zonei euro şi transferuri crescînde de resurse publice către parteneri. Toate acestea înseamnă că avantajele atît economice cît şi politice ale euro nu sînt cele pe care le-ar fi dorit autorităţile germane. Lucrul cel mai rău este că în faţă stau ani de conflicte privind “planurile de salvare”, restructurările datoriei, reformele structurale şi nepopularele ajustări de competitivitate. Poate că un divorţ dureros va fi cu adevărat mai bun decît toate acestea.

A reveni la o marcă puternică va duce la o contracţie a profiturilor, o creştere a productivităţii şi o creştere a veniturilor reale ale consumatorilor. În loc să se împrumute banii economisiţi garantaţi de excedente unor străini cheltuitori, germanii s-ar putea bucura de un standard de trai mai ridicat la ei acasă. În plus, un astfel de scenariu va determina o ajustare rapidă de competitivitate a ţărilor din zona euro (care altfel ar merge într-un ritm prea lent), ca efect al inflaţiei în Germania şi şomajului mare la parteneri.

Cele două analize converg asupra unui punct important: dacă Germania va continua să aibă un excedent mare în balanţa externă, va acumula inevitabil credite colosale faţă de alte ţări. O mare parte dintre aceste credite se dovedesc irosite. Acumularea de credite în cadrul Eurosistemului nu este un pericol în sine. Pericolul este reprezentat de faptul că strategia de reţinere a salariilor reale şi creştere a excedentelor externe este o fundătură costisitoare, care ar putea prejudicia economia germană. În mod sigur îi constrînge pe germani, într-un fel sau altul, să transfere resurse importante “clienţilor” lor.

Este adevărat, ieşirea din euro este o opţiune posibilă. Dacă va fi respinsă, în final tot se vor face multe dintre aceste ajustări, dar de o manieră şi mai dureroasă. Alternativa este uniunea transferurilor de care se tem germanii. Germania a plătit un preţ greu pentru strategia sa mercantilistă. Înăuntrul sau în afara zonei euro, această strategie nu poate – şi nu trebuie – să dureze.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.