Icoane de pe Valea Sebeșului, expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Icoane pe sticlă originare din zona Văii Sebeșului, pictate în localitățile Laz, Lancrăm, Maierii Albei Iulia, aflate în colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei, vor fi prezentate publicului clujean într-o expoziție organizată în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și NUDA AS din Bergen (Norvegia)

Piesele, de o o rară valoare estetică și documentară, datorate muncii unor întregi generații de artiști țărani, vor fi valorificate atât prin expunere directă, cât și prin  prin utilizarea tehnicilor inovative din domeniul realității virtuale pentru explorarea completă a picturii, a materialelor și a tehnicilor de execuție. În cadrul unui proiect al instituțiilor amintite, intitulat „Tehnici inovative în valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei” (finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”) au fost  restaurate și conservate 66 de bunuri de patrimoniu, pe care publicul larg le va putea admira în original, expuse pe simezele muzeului în sălile special amenajate. În același timp, vizitatorii  se vor putea bucura și de interacțiunea virtuală cu  piesele expoziției, prin aportul tehnologiei digitale.

Vernisajul expoziției „Icoanele de pe Valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei” va avea loc miercuri, 22 decembrie, de la ora 14:00, la sediul instituției (str. Memorandumului nr. 21), în Sala Reduta. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22 decembrie 2021 – 31 martie 2022, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00, ultima intrare la ora 17:00, cu respectarea regulilor speciale impuse de  starea de alertă, „perioada, orarul și regulile de vizitare putându-se modifica în funcție de actele normative incidente” – precizează organizatorii.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut