ÎCCJ: Mircea Diaconu, incompatibil; decizia este definitivă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi că Mircea Diaconu, ministru al Culturii, este incompatibil, deoarece a deţinut simultan funcţiile de senator şi director al Teatrului Nottara. ÎCCJ a respins recursul declarat de Mircea Diaconu şi a menţinut o decizie asemănătoare luată de Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia este definitivă, iar Mircea Diaconu va avea interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, care se calculează începînd cu data de 19 iunie.

Pe 19 septembrie 2011, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia formulată de senatorul PNL Mircea Diaconu împotriva raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a stabilit că parlamentarul s-a aflat în stare de incompatibilitate. În ianuarie 2011, ANI a constatat că Mircea Diaconu a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, începînd cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan funcţia de senator şi pe cea de director-manager al Teatrului “C. I. Nottara” (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale).

Potrivit ANI, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

ANI l-a reclamat pe Mircea Diaconu şi la Parchetul General, pentru că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, deoarece ar fi acordat, în calitate de director al Teatrului Nottara, patru contracte soţiei sale, actriţa Diana Lupescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.