Iarăşi un preşedinte–jucător?!

Ilie CĂLIAN

Scriam în editorialul trecut că mi se pare că PNL îşi păstrează aceeaşi atitudine de “boier” din 2004 şi că Crin Antonescu, după ce l-a “porcăit” în fel şi chip pe Băsescu pentru  statutul neconstituţional de preşedinte-jucător, pare a fi niţel înclinat tocmai spre aşa ceva, în perspectiva cîştigării alegerilor prezidenţiale. Nu sînt absolut sigur că m-am înşelat. Dimpotrivă, am motive să cred că am intuit corect diferenţa dintre vorbe şi fapte. Ultima întîlnire a liberalilor, la care şi-au prezentat unele principii legate de viitoarea Constituţie, mă face să persist în a crede că lui Crin Antonescu (o persoană niţel narcisistă), dar şi PNL-ului în ansamblul său, nu i-ar displăcea ca viitoarea Constituţie să păstreze ceva-ceva din statutul de preşedinte-jucător. Că pe mine mă oripilează o asemenea perspectivă – n-are inportanţă, atîta vreme cît marea majoritate a cetăţenilor României vor continua să aibă mentalitatea de iobagi, care au nevoie de un stăpîn care “să le dea”, un stăpîn de genul celui care hotărăşte în locul Guvernului, fără, însă, a avea vreo responsabilitate – măcar a semnării pe un document. Aşa s-a întîmplat în timpul guvernelor Boc, cînd Băsescu dicta, iar Boc iscălea. Din punct de vedere juridic, Băsescu nu are absolut nicio responsabilitate pentru scăderea salariilor, anularea ajutoarelor sociale, creşterea impozitelor şi a TVA etc.: responsabil este Boc, primul ministru de atunci. Crin Antonescu a declarat de nenumărate ori că îşi doreşte să impună un alt model de preşedinte.

Ultima discuţie a liberalilor despre Constituţie arată că le cam place ideea de preşedinte-jucător. Adică, nu au renunţat la puterile executive ale preşedintelui. De exemplu, propunerea lor în legătură cu componenţa Curţii Constituţionale. Anume, să fie 12 membri – faţă de nouă, cum sînt acuma -, cei trei în plus să vină din partea Justiţiei, a CSM. Dacă împărţim 12 la 3, rezultă 4: Parlament, Guvern, Justiţie – adică cele trei puteri ale statului – şi încă una, Preşedinţia. Există, în spiritul democraţiei parlamentare şi chiar al actualei Constituţii, a patra putere în stat?! Evident, ea ar fi o dublare a puterii executive. Adică tot un preşedinte-jucător.

În acelaşi sens, merită atenţie şi felul cum discută liberalii alegerea preşedintelui. Anume, acesta ar urma să fie ales tot ca în sistemul actual, de “bobor”, nu de parlament, ca într-o republică parlamentară, ci ca în una prezidenţială sau semiprezidenţială, dar numai pentru patru ani, cu posibilitatea suprapunerii cu alegerile parlamentare, locale şi europarlamentare în acelaşi an. Chestiunea este crucială, din punctul de vedere al utilităţii într-o competiţie doctrinară, cum este aceea dintre partide – sau cum ar trebui să fie. Dacă, la alegerile locale şi parlamentare, electoratul trebuie să opteze pentru un program politic sau altul, ce trebuie/poate să aleagă la alegerile prezidenţiale?! Dacă electoratul a optat pentru un program de guvernare, la parlamentare, care “dau” guvernul, poate opta pentru un alt program la prezidenţiale?! Vă imaginaţi ca fiind altceva decît schizofrenie politică alegerea simultană a două programe de guvernare – unul al Parlamentului/Guvernului şi altul al Preşedinţiei?! Pe de altă parte, dacă programul preşedintelui şi cel al unui partid sînt identice, de ce ne trebuie două alegeri?! Cui serveşte această redundanţă?! Evident, înafara unei cheltuieli în plus, alegerea preşedintelui nu înseamnă altceva decît o “jmecherie” prin care un partid profită de nişte bani pentru a-şi consolida poziţia şi a pregăti răsplata pentru cei care l-au susţinut.

Rămîn partizanul republicii parlamentare, cu un preşedinte ales de Parlamentul României şi fără atribuţii executive, un preşedinte care nu poate să aibă un program politic – altul decît al partidului coaliţie de guvernare şi nici măcar identic -, ci doar o obligaţie: de a fi garantul Constituţiei şi moderatorul (nu arbitrul!) dintre puterile statului şi dintre acestea şi societate. De ce nu jucător? S-a văzut deja. De ce nici arbitru? Pentru că arbitrul are fluierul şi, deci, poate interpreta regulamentul cum vrea el, dacă este om de reacredinţă.