Hramul Mitropoliei Clujului

Un sobor de șapte ierarhi, format din ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, PS Petroniu, episcopul Sălajului, PS Nestor, episcopul Devei și Hunedoarei, PS Benedict Bistrițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și PS Gherontie Hunedoreanul, arhiereu-vicar al Episcopul Devei și Hunedoarei, va săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, sâmbătă, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, pentru a marca împlinirea a 17 ani de existență a Mitropoliei Clujului.

Sărbătoarea din acest an subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de când episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Clujului, punea piatra de temelie pentru Catedrala din inima orașului, dar și 90 de ani de la sfințirea acestui important monument de artă românească din centrul capitalei culturale și spirituale a Transilvaniei.

„La data de 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, lua ființă, în mod festiv, Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul nașterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea și voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Șaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron și confirmă faptul că Biserica privește întotdeauna cu respect spre trecut, dar înțelege că viitorul ei trăiește mereu sub aripa înnoitoare a Duhului Sfânt. Ziua de 25 martie a devenit, prin actul providențial al reînființării Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani, a Înaltpreasfințitului părinte mitropolit Andrei” – reamintește un comunicat al Mitropoliei Clujului.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut