Hoţii în libertate şi ziariştii la puşcărie?

De la bun început trebuie să spun că nu sunt un specialist în drept penal şi nici măcar în drept civil, aşa că rândurile care urmează nu reprezintă ceea ce s-ar putea numi o “judecată de valoare”, ci doar o opinie plină de îngrijorare pentru ceea ce ar putea urma.
Zilele trecute, doi membri marcanţi ai PSD-ului – dar, îmi îngădui încă să spun, nu şi ai societăţii româneşti, ba chiar dimpotrivă – Codrin Ştefănescu şi Eugen Nicolicea au anunţat că vor să modifice Codul Penal. Ideea celor doi este că insulta si calomnia trebuie să redevină fapte penale, respectiv să nu fie sancţionate ca până acum, doar din punct de vedere “civil”. Şi asta după ce respectivii au fost înjuraţi copios, pe stradă, în Sibiu şi Drobeta Turnu Severin, de cetăţeni revoltaţi de efectele legii recursului compensatoriu. Nu am de gând să emit nici o opinie despre această lege care a trezit atâta nemulţumire în ţară, ca urmare a faptului că persoane condamnate pentru infracţiuni grave, nu pentru înjurături, au ieşit din închisoare. Dacă este totuşi să spun ceva, opinia mea este că închisoarea nu prea (şi accentuez asupra acestui “prea”) ajută la “îndreptarea” celor condamnaţi, şi că, atât cât se poate (accentuez şi asupra acestui “atât cât se poate”) ar trebui găsite alte soluţii decât puşcăria. Dar, să nu divagăm prea mult şi să revenim la calomnie şi insultă.
Dacă ne reamintim, cele două infracţiuni au mai figurat în Codul Penal, iar injuria putea fi pedepsită cu până la 3 (trei!) ani de închisoare, dar au fost dezincriminate de Curtea Constituţională a României, încă din 2006, aceste fapte rămânând în sfera dreptului civil. Dacă mergem cu amintirile şi cu ceva mai mult timp în urmă, am putea rememora că, pe atunci, în timp ce sensibilii noştri politicieni furau pe rupte, onorabilii procurori (pe care, iată, astăzi îi acuză de tot felul de chestii necurate cei aflaţi acum la putere) se sezizau din oficiu pentru orice vorbă spusă împotriva potentaţilor.
Ce ar putea urma? Haideţi să ne gândim doar la injurie. Să presupunem că un ziarist spune despre doamna Dăncilă că este o proastă cunoscătoare a limbii române? Este această afirmaţie o injurie sau o simplă constatare? Sau ar spune că este – simplu, fără să se mai complice a explica ce şi cum este cu limba română – că dânsa este o proastă? Dacă mă întrebaţi pe mine, este o constatare evidentă, dar sunt absolut sigur că nu eu aş fi cel întrebat, şi că acest adevăr, pentru mine incontestabil, l-ar putea incrimina penal pe cel care îl spune. Adică, ar putea ajunge chiar şi la închisoare. Dar nu doar ziariştii ar avea parte de acest tratament: un cetăţean care l-ar boscodi pe un politician, chiar şi pe stradă, ar putea intra, bine merci, la puşcărie.
Vreau să fiu bine înţeles. Nu susţin nici injuriile (din cauza – sau datorită? – a ceea ce am scris am avut parte de o porţie consistentă de “vorbe de bine”) şi cu atât mai puţin calomnia (nici de aşa ceva nu am dus lipsă). Însă, nu pot să nu mă gândesc că, odate intrate în sfera penalului, limitele de demarcaţie între “infracţiune” şi “adevăr” vor deveni foarte, foarte volatile, şi asta mai ales când va fi vorba despre cei aflaţi “la putere”. Care – nu-i aşa? – sunt, pe lîngă toate celelate, şi extrem de sensibili.