Henrietta Fore: Închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță

Consecințele închiderii școlilor, care, la momentul cel mai ridicat al măsurilor de izolare socială provocate de pandemie, au afectat 90% dintre elevii din întreaga lume și au lăsat peste o treime dintre școlari fără acces la educație la distanță, au fost devastatoare – atenționează directorul executiv UNICEF, Henrietta Fore, adăugând că, pe măsură ce intrăm în cel de-al doilea al pandemiei de COVID-19, „trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a menține școlile deschise sau să acordăm prioritate redeschiderii acestora”.

„Capacitatea copiilor de a citi, scrie și de a socoti la un nivel elementar a avut de suferit, iar abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în economia secolului 21 s-au diminuat. Sănătatea, dezvoltarea, siguranța și bunăstarea copiilor sunt amenințate. Cei mai vulnerabili dintre ei vor duce tot greul. Fără mesele oferite la școală, copiii rămân flămânzi, iar alimentația lor are de suferit. Fără interacțiunea zilnică cu colegii lor și odată cu reducerea mobilității, își pierd condiția fizică și prezintă semne de suferință psihologică. Fără plasa de siguranță pe care școala o oferă adesea, copiii sunt mai vulnerabili în fața abuzurilor, căsătoriei și muncii în rândul copiilor. De aceea, închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, după ce toate celelalte opțiuni au fost analizate” – arată directorul executiv UNICEF.

În opinia sa, în decizia privind funcționarea școlilor, evaluarea riscului transmiterii virusului la nivel local trebuie să fie un factor determinant principal, iar închiderea școlilor la nivel național trebuie să fie evitată ori de câte ori acest lucru este posibil. În situația carantinării, „școlile trebuie să fie printre primele instituții care să se redeschidă, odată ce autoritățile încep să ridice restricțiile”. De asemeni, trebuie să se acorde prioritate orelor de recuperare, pentru a ne asigura că elevii care nu au putut învăța la distanță nu rămân în urmă.

„Dacă copiii trebuie să mai facă față încă unui an cu școli închise, efectele vor fi resimțite pe parcursul generațiilor viitoare” – atenționează Henrietta Fore.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut