Handbal /„U” Cluj a fost eliminată din Cupa României

Singura divizionară A angrenată în „optimile” de finală ale Cupei României la handbal feminine, Universitatea Cluj, cu multe noutăți în lot față de stagiunea precedentă, a fost învinsă de HC Zalău destul de clar, scor 22-30. Lipsa de omogenitate a făcut ca Universitatea Cluj să nu poată emite pretenții la victorie și implicit la calificare. Diferența de exprimare s-a văzut încă din primele minute, iar problema învingătoarei a fost rezolvată încă din prima repriză, pe care zălăuancele au încheiat-o cu un avantaj mai mult decât consistent, scor 17-6. Golurile echipei cluene au fost marcate de Moisin 6, Nichitean, Gherghe și Zegrean câte 3, Orșivschi, Bazon și Cordoș câte 2 și Lupașcu 1 gol. Am întâlnit o echipă a Zalăului omogenă, cu jucătoare de valoare, care ne-a dominat! Nu am avut atitudinea potrivită, cel puțin în prima repriză și acest aspect se reflectă în rezultat! Îmi doresc de la jucătoare mai multă implicare din toate punctele de vedere! Nu suntem deloc multumiți! Se fac toate eforturile să nu le lipsească nimic, dar așteptăm ceva în schimb!”,a declarat directorul tehnic al sportivelor, Ioan Ani Senocico.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut