Handbal / Potaissa Turda – mai aproape de finală

Însă nu de cea mare, ci de finala mică. Turdenii au fost învinși, în deplasare, de actuala campioană, Dinamo București, în cel de-al doilea meci din Grupa B a play-off-ului Ligii Naționale de handbal masculin. „Alb-roșii” și-au valorificat avantajul terenului propriu și s-au impus la o diferență de cinci goluri, scor 34-29, după o primă repriză echilibrată, încheiată 18-18. Amfitrionii au declanșat sprintul în ultimele 15 minute, elevii lui Horațiu Gal nemaiavând timp să replice. Cel mai bun om al învingătorilor a fost Amine Bannour, pe care oaspeții n-au reușit s-l anihileze. Acesta a marcat 11 goluri și i-a terorizat pe turdeni. Principalii marcatori ai învinșilor au fost Cristian Ghiță (6 goluri), Daniel Pop (4), Teodor Pințoiu (4) și Radu Lazăr (4 goluri). Au mai jucat Fleșer, Irimuș, Szopka, Huba Talas, Roland Thalmaier, Alexandru Laslo, Georgică Cântec, Răzvan Pavel, Roman Zacaciurin, Lucian Ignat și juniorul Ghivil. În urma acestui rezultat, Dinamo acumulează 12 puncte, în vreme ce Potaissa Turda rămâne la 7 puncte și cu șanse foarte mici de a mai accesa finala mare. În aceeași grupă, Steaua București are 5 puncte, iar CSM Focșani nici un punct. Etapa viitoare programează partidele Steaua București – Dinamo București și Potaissa Turda – CSM Focșani. Se prefigurează o finală Dinamo – HC Dobrogea Sud Constanța, respectiv un meci CSM București – Potaissa Turda pentru medaliile de bronz.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.