Handbal Masculin / În sfârşit, Spania!

  • Spania a cucerit în premieră titlul continental la handbal masculin, după trei tentative eşuate. Germania, campioana europeană din urmă cu doi ani, a încheiat ediţia croată pe locul 9.

 

Duminică s-a încheiat, într-o astmosferă de sărbătoare, cea de-a 13-a ediţie a Campionatului European de handbal masculin, cu victoria nescontată a Spaniei, care nu a fost creditată printre marile favorite la adjudecarea mult râvnitului trofeu. Cu toate că Spania nu este chiar o neica nimeni în handbalul masculin, având alte patru finale disputate la nivel continental. Dar putem număra pe degetele de la o mână disciplinele sportive în care Spania nu excelează, ci în cel mai bun caz confirmă. Spania este sinonimul performanţei în sport. Şi numai să îndrăznească cineva să mă contrazică că va avea de înfruntat istoria, grăitoare în acest sens. Gazda europeanului a fost Croaţia, care a mai avut acest privilegiu în 2000, când trei dintre semifinalistele recent încheiatei întreceri au accesat „careul de aşi” şi atunci. Este vorba de Suedia, Spania şi Franţa. Primele două au reeditat finala mare din 1998, când scandinavii s-au impus cu 25-23. Două decenii mai târziu, „armada” şi-a luat revanşa şi a devenit, în premieră, regina Bătrânul Continent, după o victorie la şase goluri diferenţă, scor 29-23. Dar care s-a conturat târziu, după momente bune de echilibru. Ironia sorţii face că aurul european şi l-au disputat echipele care n-au promovat cele două grupe de pe prima poziţie. Franţa, singura cu victorii pe linie în faza grupelor, a trebuit să se mulţumească cu medaliile de bronz, după ce a pierdut clar semifinala cu Spania, la o diferenţă de patru goluri, dar a dovedit Danemarca în finala mică. Un campionat european al surprizelor, evenimentul din Croaţia a fost şi al contrastelor. MVP-ul turneului, suedezul Jim Gottfridsson, precum şi cel mai bun apărător, în persoana croatului Jakov Gojun, nu s-au regăsit în echipa ideală a competiţiei, în care au fost incluşi doi spanioli şi câte un francez, norvegian, danez, suedez şi croat. Golgeterul competiţiei a fost desemnat cehul Ondrez Zdrahala, cu 55 de goluri. Acesta a devenit al patrulea cel mai bun marcator din istoria Campionatului European, după macedoneanul Kiril Lazarov (61 de goluri), suedezul Stefan Lovgren (57 de goluri) şi islandezul Olafur Stefansson (57 de goluri).

Cea mai constantă dintre naţionale la Campionatul European, Suedia a pierdut prima finală mare pe care a disputat-o, din cinci. Totuşi, Spania rămâne cea mai premiată, cu şapte medalii. Următoarea ediţie a europeanului de handbal masculin va avea loc în 2020 şi va fi prima având drept gazdă trei ţări, respectiv Austria, Norvegia şi Suedia.

 

 

Campioanele europene all-time

1994: Suedia

1996: Rusia

1998: Suedia

2000: Suedia

2002: Suedia

2004: Germania

2006: Franţa

2008: Danemarca

2010: Franţa

2012: Danemarca

2014: Franţa

2016: Germania

2018: Spania

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.