Handbal feminin: ”U” Cluj, victorioasă la Oradea

U” Cluj-Napoca s-a impus cu 26-20 (11-8) în partida din deplasare cu CSU Oradea, contând pentru etapa a 7-a a Diviziei A seria B la handbal feminin.

Pentru clujence au înscris Cordoș și Șerban – câte 7 goluri, Nichitean – 5, Bazon și Orșivschi – câte 3 și Bărbos – un gol. Cu această victorie, ”U”, a urcat pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu CSM Târgu Jiu, dar cu un meci mai mult jucat.

„Suntem foarte bucuroși că am câștigat la Oradea. A fost un meci dificil în compania unei echipe ambițioase care s-a agățat de fiecare șansă. Noi am fost echipa mai matură în acest meci și mai limpede. Mă bucur că munca noastră de zi cu zi dă roade. Este munca și victoria tuturor chiar dacă sunt nemulțumit de evoluția unor jucătoare. Toată lumea trebuie să își aducă aportul. A fost un meci bun și un bun test înainte de duelul cu contracandidata la promovare. Cunoaștem potențialul acestei echipe dar cred că și noi ne vom ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Ioan Ani-Senocico, antenorul handbalistelor universitare.

Etapa următoare programează, la sfârșitul acestei săptămâni, la Cluj-Napoca, derby-ul pentru poziția secundă, între ”U” și CSM Târgu Jiu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut