Handbal feminin / „U” Cluj, cinci meciuri la rând fără victorie

  • Înaintea meciului cu Universitatea Cluj, CSM Bucureşti a anunţat transferul Cristinei Neagu, care va pune capăt în vară colaborării cu echipa muntenegreană Buducnost Podgorica.

 

Cristina Neagu revine în handbalul românesc, la CSM Bucureşti, pentru care va evolua în următoarele două sezoane

CSM Bucureşti şi Universitatea Cluj s-au aflat faţă în faţă, luni seară, în Sala „Rapid”, în primul meci al etapei a 17-a din Liga Naţională de handbal feminin. Meci cu o favorită certă şi în care nu s-a pus problema învingătoarei. Campioana României a confirmat calculele hârtiei şi a obţinut o victorie confortabilă, la o diferenţă de 12 goluri, scor 34-22, după două reprize diametral opuse. Prima a fost dominată copios de amfitrioane, care au marcat de 18 ori şi au primit doar opt goluri. Cea de-a doua a fost ceva mai echilibrată, însă numai pentru că bucureştencele n-au mai forţat, permiţând echipei oaspete să limiteze proporţiile înfrângerii. Principalele marcatoare de la Universitatea au fost Diana Puiu (5 goluri), Andreea Tetean (4) şi Sofia Seraficeanu (3). Au mia jucat: Dindiligan, Chintoan, Biriş, Vasiliu, Florean şi Laslo.

Diferenţa de valoare dintre cele două loturi şi-a spus cuvântul, iar CSM şi-a trecut în cont a 16-a victorie a sezonului în competiţia internă, pe care o domină cu autoritate. Şi pe care o va domina în continuare, mai ales că CSM a obţinut semnătura Cristinei Neagu, desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 şi 2015. Neagu, în prezent la Buducnost Podgorica (Muntenegru), va evolua pentru CSM din sezonul viitor. „Îmi doresc să câştig Liga Campionilor şi cu o echipă din România” a fost prima declaraţie a Cristinei Neagu, imediat după ce mutarea a fost oficializată. În România, Neagu a mai jucat la Rulmentul Braşov şi defuncta Oltchim Rm. Vâlcea.

Revenind, de partea cealaltă, Universitatea Cluj a bifat a noua înfrângere, respectiv a cincea în deplasare şi deocamdată se menţine pe locul opt, cu 15 puncte. Formaţia antrenată de Florentina Pera a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie, ultima datând din 6 ianuarie. Pe dealtă parte, CSM Bucureşti se poate lăuda cu o serie de 14 partide la rând fără înfrângere. Ultimul eşec al bucureştencelor datează din 4 noiembrie anul trecut. Pentru Universitatea Cluj urmează o partidă aparent mai uşoară, cu penultima clasată Danubius Galaţi, care acum două etape a bătut HCM Roman, ocupanta locului şase.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.