Handbal Feminin / Gură de oxigen pentru Universitatea Cluj

După o serie neagră, de trei înfrângeri la rând, care a trimis-o în subsolul clasamentului, în zona nisipurilor mişcătoare, Universitatea Cluj a spart ghinionul şi a câştigat un meci cânt un campionat, cu o contracandidată la retrogradare, CSM Slatina, o altă echipă suferindă, aflată în foame de puncte. „Finala” amărăştenilor s-a jucat la sfârşitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor „Horia Demian” şi a fost câştigată de gazde, care şi-au valorificat avantajul terenului propriu şi s-au impus cu 28-23, după 15-14 la pauză pentru CSM Slatina. Aceasta din urmă nu s-a deplasat la Cluj în excursie şi nici pentru cumpărături în mall-uri, ci ca să-şi vândă scump pielea. Oaspetele au condus în prima repriză şi la trei goluri diferenţă, scor 5-2, în minutul 7. Gazdele s-au aflat de trei ori la conducere în primul mitan, însă niciodată n-a avut o diferenţă mai mare de un gol: 2-1, 11-10 şi 12-11. Startul părţii secunde le-a aparţinut amfitrioantelor, care au ajuns să conducă la o diferenţă de trei goluri, 21-18, în condiţiile în care au evoluat între minutele 37 şi 41 cu două jucătoate eliminate temporar. Este vorba de Ani Senocico şi Raluca Petruş. Universitatea nu a mai cedat iniţiativa, iar diferenţa a crescut la şase goluri în minutul 52, scor 26-20. Apoi au urmat cinci minute de secetă în tabăra antrenată de Alin Bondar, însă CSM Slatina n-a avut forţa să profite. Principala marcatoare a gazdelor a fost Lazăr, autoare a zece goluri. În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj acumulează 17 puncte, egalând CSM Slatina, prima echipă aflată deasupra liniei. Unirea Slobozia şi Danubius Galaţi, aflate în acest moment sub Universitatea Cluj, şi-au amânat meciurile cu Măgura Cisnădie şi SCM Craiova. Etapa viitoare, clujencele joacă tot pe teren propriu, dar cu Dunărea Brăila.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.