Handbal feminin/ Au avut „benzină” doar pentru o repriză

„U” Alexandrion – HCM Baia Mare 19-27 (13-8)

 

  • „U” Alexandrion a dezvoltat un complex HCM Baia Mare, dovadă că ultimele şapte întîlniri oficiale dintre cele două echipe s-au încheiat cu victoria vice-campioanei României. Ultimul succes al clujencelor în faţa băimărcencelor datează din 10 octombrie 2012.

Denmark's Rikke Skov fights for the ball with Sweden's Johanna Ahlm during their women's handball Preliminaries Group B match at the Copper Box venue of the London 2012 Olympic Games July 28, 2012. REUTERS/Marko Djurica (BRITAIN - Tags: SPORT HANDBALL OLYMPICS TPX IMAGES OF THE DAY)

Văzută ca victimă sigură în meciul cu vice-campioana naţională HCM Baia Mare, „U” Alexandrion Cluj şi-a depăşit condiţia de out-sideră şi a evoluat curajos doar în prima repriză, pe care dealtfel a şi cîştigat-o la o diferenţă de cinci goluri, greu de anticipat, 13-8. Partida, disputată miercuri seară, în Sala Polivalentă din Cluj, şi contînd pentru etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, a avut două reprize diametral opuse. Dacă prima a fost controlată de amfitrioane, contrar calculelor hîrtiei, cea de-a doua s-a aflat la discreţia oaspetelor. Handbalistele antrenate de Aurelian Roşca au demarat greu, asemeni unui motor diesel, dar s-au dezlănţuit după pauză, cînd diferenţa de valoare dintre cele două combatante a fost evidentă. Miza jocului şi-a pus amprenta pe evoluţia gazdelor, care n-au reuşit să menţină ritmul din prima parte. „Studentele” au marcat doar şase goluri în mitanul secund şi au primit în schimb 19. Este cea mai slabă repriză făcută de clujence în acest campionat. Totodată, este a treia repriză din acest sezon în care „U” înscrie mai puţin de zece goluri. S-a mai întîmplat în meciurile cu CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti, ambele disputate pe teren propriu, în care handbalistele antrenate de Carmen Amariei au marcat cîte opt goluri. HCM Baia Mare s-a impus în final cu 29-17, iar principalele marcatoare ale învingătoarelor au fost Jezic (7 goluri), Ardena Elisei (6 goluri), Nascimento (5 goluri) şi Geiger (5 goluri). Golurile învinselor au fost marcate de zece jucătoare: Laslo (4), Tetean (3), Vălean (2), Ivan (2), Chintoan (2), Petruş (2), Dindiligan (1), Severin (1), Popa (1) şi Boian (1). Au mai jucat Vasiliu şi Cînţa. Vă reamintim că „U” Alexandrion s-a despărţit la începutul acestei săptămîni de Magdalena Paraschiv (33 de ani), care şi-a reziliat contractul.

Ultimele şapte meciuri oficiale între „U” şi HCM Baia Mare

24.12.2013: HCM Baia Mare – „U” Cluj   27-21

09.01.2014: „U” Cluj – HCM Baia Mare   23-31

12.03.2014: HCM Baia Mare – „U” Cluj   35-27

12.11.2014: HCM Baia Mare – „U” Cluj   35-25

21.04.2015: „U” Cluj – HCM Baia Mare   27-38

30.08.2015: HCM Baia Mare – „U” Cluj   36-26

06.01.2016: „U” Cluj – HCM Baia Mare   19-27

„Studentele” au o singură victorie în ultimele opt meciuri

„U” Alexandrion a contabilizat a zecea înfrîngere, respectiv a cincea pe teren propriu. Numai ultima clasată, Rapid Bucureşti, stă mai slab la acest capitol, avînd şase eşecuri pe teren propriu. Clujencele au o singură victorie în ultimele nouă partide oficiale, cu Unirea Slobozia (26-21). Pentru „U” urmează un nou examen deficil, cu HC Corona Braşov. Partida va avea loc pe 13 ianuarie, în deplasare. Alte rezultate înregistrate în etapa a 14-a: Corona Braşov – HCM Rm. Vîlcea 31-26, CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie 31-19 şi HCM Roman – HC Zalău 25-23. Sîmbătă se joacă partidele Unirea Slobozia – HC Alba Sebeş (ora 11) şi CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti (ora 17), iar marţi, 12ianuarie, are loc ultimul joc al etapei, SCM Craiova – Dunărea Brăila (ora 18).

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.