Hanbdal / România a demolat Puerto Rico. O fostă jucătoare de la „U” Cluj a fost principala marcatoare

Naţionala feminină de handbal a României a confirmat calculele hârtiei în disputa dezechilibrată valoric cu Puerto Rico, în fața căreia s-a impus cu scorul de 43-20 (20-9), sâmbătă, la Castello, într-un meci din Grupa principală II a Campionatului Mondial din Spania. Principala marcatoare a României a fost Alexandra Dindiligan, cu 7 goluri. Aceasta a evoluat la Universitatea Cluj vreme de cinci sezoane, între 2015 și 2020. Clujeanca Cristina Laslo a pus umărul la succesul României cu cinci goluri, după ce a fost principala marcatoare a „tricolorilor” în disputele anterioare, cu Norvegia și Olanda, ambele pierdute.

După jocul foarte bun făcut contra campioanei mondiale Olanda, România a evoluat sub aşteptări în faţa modestei reprezentative portoricane, primind 20 de goluri şi marcând doar 43, sub aşteptări. Porto Rico venea după eşecuri răsunătoare, 15-55 cu Olanda, 10-48 cu Suedia sau 7-43 cu Norvegia. Primul sfert de oră a fost foarte slab pentru tricolore, care au primit goluri uşoare, au ratat multe faze ofensive şi au comis alte greşeli de începătoare. Toate aceste lucruri l-au determinat pe selecţionerul Adrian Vasile să ceară timeout la scorul de 7-5 şi să ridice tonul la jucătoare, spunându-le că ”nu e o joacă”. România a jucat mult mai bine şi a reuşit să se desprindă clar pe tabelă, intrând la pauză cu un avans de 11 goluri, 20-9. Începutul reprizei secunde a fost şi el foarte bun, cu şase goluri consecutive, dar apoi erorile şi fazele tratate cu superficialitate şi-au făcut din nou loc în jocul tricolorelor. Cea mai bună jucătoare a meciului a fost desemnată Lorena Ostase. Pentru România au marcat Alexandra Dindiligan 7 goluri, Lorena-Gabriela Ostase 6 goluri, Alexandra-Diana Badea 6, Cristina Laslo 5, Alexandra-Georgiana Subţirică-Iovănescu 5, Dana-Andreea Rotaru 5, Bianca Elena Harabagiu 2, Elena-Nicoleta Dincă 2, Maria-Mădălina Zamfirescu 1, Ana Maria Tănasie 1, Diana-Cristiana Ciucă (portar) 1, Bianca-Maria Bazaliu 1, Alina Ilie 1.
Diana Ciucă a apărat 8 şuturi, încheind cu un procentaj de 42%. Daciana Hosu a apărat şi ea 4 aruncări (31%). Golurile învinse au punctat Zuleika Fuentes 4, Nathalys Ceballos 4, Lizabeth Rodriguez 3, Adriana Cabrera 3, Jailene Maldonado 3, Joane Vergara 2, Robeliz Ortiz 1. Meciul a fost arbitrat de muntenegrenii Novica Mitrovic şi Miljan Vesovic. Primele două clasate se califică în sferturile de finală. Ultimele meciuri din grupă vor avea loc luni: Puerto Rico – Kazahstan (16:30), România – Suedia (19:00) şi Olanda – Norvegia (21:30).

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut