Hai acasă!

Radu VIDA

Nu-mi amintesc ca, înainte vreme, vreun mijloc de propagandă occidentală să fi îndemnat direct la părăsirea locurilor natale. Nici măcar refrenul roman cu “ubi benne ibi partia” nu era folosit pe post de leit motiv. Atîta doar că, pe unde hertziene mai ales, se sugera subtil că acolo, dincolo de „cortina de fier” ar curge lapte şi miere. Iar cîinii ar alerga cu colacii în coadă. Şi, realmente, cînd vreun conaţional reuşea să să „fugă”, era primit bine. Tratat omeneşte. Ajutat să se integreze. S-o ia de la început, în condiţii mult mai bune decît pe cele lăsate în urmă. Dar, să ne înţelegem: erau foarte puţini cei care reuşeau să străpungă barierele.

Lucrurile s-au schimbat însă. Deschiderea graniţelor, libera circulaţie, a dus, nu numai la desfiinţarea principalelor mijloace de comunicare în masă, care huiduiau tot ceea ce era autohton şi proslăveau viaţa liberă, dar s-a născut şi o propagandă „anti”. E liber să veniţi la noi, dar mai bine nu! Cu ţintă directă pentru cei care, oneşti, merg în alte ţări pentru un trai mai bun. Se integrează şi mor anonimi, fără ca nimeni să le fi descifrat mărturisirile. Pe de altă parte, pentru derbedei, măsurile erau şi sînt dintre cele mai drastice şi, nu odată, oala mare a imigraţiei cuprinde, deopotrivă, buni şi cinstiţi laolaltă cu răi şi potlogari.

O… strigare mult mai directă s-a auzit dinspre Marea Roşie spre Europa. De ceva vreme, pare că s-au intensificat atacurile teroriste la adresa celor care trăiesc pe Bătrînul Continent. (Nu comentăm acum de ce s-au lăsat păgubaşe grupările teroriste şi nu mai atacă, decît verbal, interesele Statelor Unite ale Americii). Întîmplător sau nu, atacurile însîngerate din Franţa, Danemarca şi Germania au vizat (şi) reprezentanţi ai minorităţi evreieşti din aceste ţări. Paravan sau nu, atacurile mediatice la adresa simbolurilor religioase musulmane, precum şi neînţelegerile dintre ţări din Orientul Mijlociu şi Statul Israel şi-au pus amprenta şi pe mobilurile atacurilor teroriste din ultima perioadă. De aici, însă, şi pînă la a defini sistemul atacurilor ca val de antisemitism (diplomatul Hakov Hados-Handelsman) e cale lungă. Iar discursul ambasadorului Israelului în Germania, nimic altceva decît propagandă. Prelungirea, cu alte cuvinte, a ordinului)rugăminte, adresat minorităţii evreieşti din Franţa de cîte primul ministru israelian, Beniamin Netanyahu: Veniţi în Israel!

Şi în acest caz interesul poartă fesul. Sau kippa, mai bine spus. Bibi a „uitat” că este arhitect, căci fostul masterand într-ale politichiei ştie numai de interese. Iar Israelul are nevoie de oameni. Noi. Oameni care să nu fi trecut prin coşmarul atacurilor palestiniene, ameninţările libiene, ale celor din SI şi alaţii de teapa lor. E nevoie de sînge nou! Oameni care să fie înrolaţi, oameni care să stea cu arma la capul patului, gata oricînd să lupte pentru ţărişoară. Dar cei vechi, veţi întreba? Ei bine, din 1968, ca să luăm un reper (dar putem spune tot atît de bine 1948 sau chiar secolul 11 î.Hr.) această naţie este în război. Ţărmuri. Ape. Ţărmuri. Lupte. Sînge. Ape… , cum zice un contemporan.

E nedreaptă, totuşi, această cerere. Nu neapărat pentru că, în spatele vorbelor frumoase şi a invitaţiei la… vals s-ar ascunde interese obscure. Ci pentru că evreii din Europa, atîţia cîţi mai sînt, au viaţa lor. Comunitatea lor. Rostul lor în statele în care trăiesc. Iar migraţia – s-a dovedit – nu-i bună la nimic. Bulversează. Atît pe cei care îţi iau lumea în cap, chiar dacă acolo unde se duc, vor avea o viaţă mai bună. Dar şi pe cei care îi primesc. Suspiciunile nu mor niciodată. Iar imigranţii, oricît de bineveniţi, rămîn pentru totdeauna, cetăţeni de categoria a II-a.
Vinituri, cum ar veni.