Guvernul se ocupă abia acum tăierile ilegale de păduri

padureGuvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după o serie de verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava.

Controlul a vizat perioada martie 2009 – decembrie 2012 şi arată, printre altele, că membrii Consiliului de Administraţie al Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vînzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier naţional, regulament care stabilea că documentaţia de preselceţie depusă de firme nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară şi acte privind lipsa datoriilor bugetare. În acest fel, la licitaţie au putut participa firme care nu au făcut dovada existenţei fondurilor necesare în defavoarea altor societăţi.

Documentul relevă nereguli punctuale, precum preselecţia în Mehedinţi a unor firme de către comisii cu un număr mai mic de membri decît cel legal, admiterea la licitaţie a unor firme cu documente incomplete în Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, fără garanţie de contractare în Suceava şi Mehedinţi sau fără atestat de exploatare în Mehedinţi şi Bistriţa. La licitaţie au fost admise şi firme cu datorii bugetare ori faţă de Romsilva, fiind descoperite şi procese-verbale întocmite incorect şi lipsa penalităţilor aplicate pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor.

În prezent Direcţia Generală de Control a Ministerului Mediului efectuează un control la compania Holzindustrie Schweighofer, prin care se urmăreşte legalitatea achiziţionării de această societate de material lemnos tăiat din păduri, iar Garda de Mediu a început un control al calităţii aerului la o fabrică de la Rădăuţi, care produce PAL folosind formaldehidă. La sfîrşitul săptămănii trecute, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că verificările la fabricile companiei austriece Holzindustrie Schweighofer vor fi extinse şi la societăţi care furnizează masă lemnoasă, produc PAL şi MDF, dar şi la producători şi utilizatori de formaldehidă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a menţionat că protestul de sîmbăta trecută faţă de despăduririle abuzive este unul perfect legitim. În prezent, Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. Senatul a respins, săptămîna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.