Sindicaliştii din administraţie ameninţă cu greva, Vasile Dâncu promite rezolvarea solicitărilor

grevaNemulţumiţi că nu li s-au rezolvat pînă acum nici măcar revendicările privind acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă, conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie a decis intrarea în grevă generală, în ultima zi din octombrie.

Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca a fost cadrul conferinţei Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), unde s-a decis reluarea protestelor întrerupte în iulie, prin intrarea direct în grevă generală pe termen nelimitat, în 31 octombrie. Totuşi, sindicaliştii mai dau Guvernului timp să le rezolve solicitările, “oficial” pînă la sfîrşitul lui septembrie, termen care s-ar putea totuşi prelungi şi în octombrie.

Guvernul, prin domnul Dâncu (vicepremierul Vasile Dâncu – n.r.) s-a angajat să rezolve cele două revendicări – norma de hrană şi voucherele de vacanţă – dar pînă acum nu s-a rezolvat nimic. Mai au săptămâna asta la dispoziţie şi dacă nu le rezolvă intrăm în grevă generală. În 31 octombrie, pentru că am înţeles că atunci intră în grevă şi cei din Sănătate, numai bine se blochează şi Sănătatea şi Administraţia Publică”, a declarat, pentru Făclia Cluj, Valer Suciu, preşedintele FNSA.

Reamintim că, din cauza nemulţumirilor legate diferenţele salariale între angajaţii din administraţia publică centrală şi cei din administraţia publică locală, FNSA a organizat mai multe proteste în iulie (grevă de avertisment de o oră şi grevă generală de o zi) şi a renunţat la greva generală după discuţiile purtate cu vicepremierul Vasile Dâncu. “Ultima dată am discutat cu domnul Dâncu prin august şi atunci mi-a spus că Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parlamentare, pentru că nu este abilitat, şi că va face asta după începerea sesiunii parlamentare. Sesiunea a început.” a afirmat preşedintele FNSA.

Vasile Dâncu „speră” să nu se ajungă la grevă

Contactat telefonic, vicepremierul Vasile Dâncu a afirmat că deja se află în discuţii cu ministerele de resort pentru rezolvarea acestor probleme. “Sper să nu se ajungă la grevă generală. Deja am iniţiat discuţii cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Finanţelor, pentru rezolvarea solicitărilor. Sper să pot da sindicatelor un răspuns pozitiv cît de curând, mai ales că dînşii sunt oameni rezonabili, care au înţeles poziţia Guvernului. Evident, voi da un răspuns public” a declarat, pentru Făclia Cluj, Vasile Dâncu.

De altfel, vicepremierul pare a înţelege şi situaţia din administraţie şi doleanţele sindicaliştilor. “Dânşii au în mare parte dreptate. Salariile din administraţie sunt foarte mici, şi în acest sector ne confruntăm cu o lipsă de circa 20% a funcţionarilor publici, situaţie fără precedent în România. Noi deja lucrăm la o lege generală a salarizării care să rezolve acest aspect” a mai afirmat Vasile Dâncu.

Însă, pînă la rezolvarea problemelor, sindicaliştii din administraţie se ocupă cu “completarea” listei de semnături necesare pentru declanşarea grevei. “Avem deja numărul de semnături necesare, dar vom completa listele cu persoanele care nu au putut semna în iulie din diferite motive, delegaţii sau concedii, spre exemplu. Dar, dacă ni se rezolvă problemele, renunţăm la protest, că doar nu facem grevă de dragul grevelor” a mai afirmat liderul FNSA.

Federaţia are în prezent circa 30.000 de membri, dintre care aproximativ 4.000 în judeţul Cluj, angajaţi în primării, consilii judeţene şi instituţiile subordonate acestora.

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.