Guvernul de la Bruxelles face curăţenie în administraţia publică

Ilie CĂLIAN

Avertizam într-un editorial asupra pericolului ca România să se transforme într-o ţară orwelliană, în care cetăţeanul este supravegheat şi tratat poliţieneşte, încît nici în adîncul creierului să nu mai fie liber. Legea împotriva defăimării, propusă de Liviu Drgnea, a căzut (d-sa afirmă că s-ar fi făcut manevre la votul electronic şi că, de fapt, ea, legea ar fi urmat să apere grupuri şi persoane expuse discrimănării). Au intervenit mulţi împotriva acestui proiect de lege, subliniind că libertatea de expresie şi informare nu trebuie stăvilită în niciun fel. Între timp, apăruse scandalul cu evacuarea a cinci posturi de televiziune, fără ca ele să fi făcut parte dintr-un proces, fără ca sentinţa de care a uzat ANAF să fi cerut evacuarea, fără a li se fi luat în considerare dreptul de a continua să fie chiriaşi. Lucrurile pare să le fi lămurit, din punct de vedere legal, chiar de Laura Codruţa Kövesi, mai marele procurorilor DNA – după ce însuşi preşedintele Iohannis îi admonestase cu blîndeţe pe funcţionarii ANAF să nu mai procedeze în stil “heirupist”. În fine, sindicatul “anaf”-iştilor a “luat poziţie”, apărîndu-se prin prevederile legii şi solicitînd politicienilor să modifice legislaţia – ceea ce este corect, dar, de fapt, nu explică de ce această legislaţie, bună-rea, este aplicată discriminatoriu.

Eu afirmam că întreg circul cu evacuarea celor cinci posturi de televiziune are un alt scop. Vă reamintesc: cel care a semnat ordinul de evacuare, şef al ANAF, era “luat în vizor” de către DNA pentru anumite abuzuri sau ceva mai rău. În cazul său, cade scuza sindicaliştilor ANAF, care dau vina pe legislaţie: respectivul o încălcase, nu fusese strivit de ea. Premierul Dacian Cioloş îi ceruse demisia, iar acesta, înainte de a pleca din post, a avut grijă să semneze respectiva decizie de evacuare a celor cinci posturi de televiziune. Pînă la urmă, a plecat de la ANAF, iar premierul Dacian Cioloş se poate lăuda că a început să pună picioru-n prag funcţionarilor guvernamentali necorespunzători (ca să nu folosesc alt termen – nu cumva să fiu acuzat de încălcarea prezumţiei de nevinovăţie sau de defăimare).

Scriam în editorialul de săptămîna trecută că demiterea şefului ANAF (a cărui decizie a provocat scandalul) urma să dea legitimitate “tehnocratului” Dacian Cioloş, ca premier ca “verticalitate”. (Trec, din nou, peste faptul că iniţiatorul procesului împotriva lui Dan Voiculescu este tot Dacian Cioloş, pe atunci ministru al Agriculturii, care, însă, n-a trecut în actele ministerului acel prejudiciu.) Şi, bine, mai spuneam că, în deja celebră şedinţă a Senatului României, în care Dacian Cioloş a fost zdrobit de vorbitorii tuturor partidelor (cu excepţia, foarte interesantă, sau interesată a UDMR), a existat o voce care a dezvăluit sensul real al scandalului: el a afirmat că, pentru tot circul, vinovat este Guvernul Victor Ponta, care nu i-a dat afară pe funcţionarii de genul şefului ANAF. Am afirmat că, de fapt, acesta a fost un semnal că Dacian Cioloş va avea, de acum înainte, dreptul de a “face curăţenie” şi a da afară pe cine vrea, sub pretextul că respectivul este “moştenit” de la Guvernul Ponta şi, ca atare, este ori necinstit, ori incompetent. Chiar aşa s-a întîmplat: în după-amiaza care a urmat şedinţei Senatului, premierul “tehnocrat” Dacian Cioloş a schimbat nouă prefecţi, i-a înlocuit nu ştim pe ce bază de merite, cu oameni, se zice, “apropiaţi” sau chiar membri ai “noului” PNL. Iar procesul de epurare va continua în această săptămînă. Dacă vă veţi pune întrebări, vi se va arăta cu degetul “abuzivul” şef al ANAF rămas în post de pe vremea lui Ponta.

Eu tot nu pot să uit două lucruri: că Cioloş a fost ministru pe vremea preşedinţiei lui Băsescu, exact acela care l-a paraşutat la Bruxelles; că întreg acest guvern este paraşutat înapoi de la Bruxelles, România fiind primul stat căruia conducerea UE (sau “cel mai tare din parcarea” UE) îi impune un guvern, peste capul Parlamentului.