Guvern ţărănist în exil?!

Ilie Călian

Am mai scris despre greţosul populism/popularism care “înfloreşte” acum, pe seama românilor din Diaspora. Am semnalat ofensiva preşedintelui Iohannis în acestă direcţie, pentru a susţine partidul “său”, adică “noul” PNL. Iată, însă, că gargara partidelor mari şi a preşedintelui este depăşită spectaculos de un partid pe care oamenii l-au cam uitat: PNŢCD. Aflăm că o delegaţie a conducerii PNŢCD a fost în Italia, pentru a se întîlni cu 22 de reprezentanţi ai unor ONG-uri de români din Italia. Şi, după ce a aflat ofurile românilor pripăşiţi pe-acolo şi că “opt din zece” s-ar întoarce acasă “dacă ar avea la ce”, maimarele PNŢCD a elaborat “Declaraţia de la Torino”, care spune că partidul său cere naţiunii române “schimbarea clasei politice actuale” – din care putem presupune că şi PNŢCD face parte, aşadar îşi cere propria “schimbare” -, cere preluarea controlului de către poporul român şi îşi asumă un “amplu program naţional pentru întoarcerea acasă a milioane de români” şi, mai mult, cere ca statul român să-şi recunoască “vinovăţia exclusivă pentru acest exod”.

Staţi puţin! Dincolo de gargara asta demagogică, demnă de Caţavencu, ar fi ceva de precizat. Întîi: statul este o abstracţiune – statul sîntem noi, aceia care, în calitate de contribuabili, asigurăm bugetele necesare tuturor structurilor organizaţionale ale statului, sîntem cei care, mai deştepţi ori mai proşti, după cum bat te miri ce vînturi, schimbăm cu entuziasm un partid sau o alianţă, pe care tot noi, cu acelaşi entuziasm, l-am instalat la guvernare. Apoi, dacă este vorba despre “vinovăţia exclusivă” (dar am îndoieli, de vreme ce nu sîntem singuri pe lume şi în Europa), atunci această vinovăţie ne revine nouă, electoratului. Nu sîntem noi aceia care am votat PNŢCD, care a promis că, dacă ajunge la guvernare, ne va aduce fericirea prin cei “15.000 de specialişti”?! Şi nu tocmai sub guvernarea CDR s-a făcut cel mai mare jaf prin “privatizare”? Cine va fi inventat formula “privatizare pentru un dolar”?! (Privatizare permisă doar trusturilor şi afaceriştilor din străinătate, nu şi simplilor cetăţeni români, chiar dacă ar fi avut în buzunar un dolar.) Iar dacă noi sîntem de vină pentru că am dat gir, atunci, unor politicieni din PNŢCD, n-ar fi cazul ca acuma să suflăm şi-n iaurt?!

Dar, ia să vedem ce ne propun ţărăniştii prin acest program naţional, de întoarcere acasă a românilor, pe care şi-l asumă. Zic ei că ar fi necesară o “Lege reparatorie pentru Diaspora”. Aceasta ar asigura “sprijin direct pentru reîntregirea familiilor dezbinate”. N-am auzit să existe – în Constituţie sau în vreo lege – posibilitatea ca cineva să dispună anularea unui divorţ, să zicem, şi să oblige părţile “dezbinate” să se recăsătorească. Mai zice PNŢCD că acea lege reparatorie va trebui să asigure rezidenţele diasporenilor în România printr-un proiect naţional finanţat de stat. Dar mie, cetăţean rămas acasă, care mi-am plătit cu bună credinţă, vreme de 26 de ani, toate obligaţiile faţă de buget, mie îmi finanţează statul rezidenţa? Zice PNŢCD că pentru diasporeni se vor da facilităţi fiscale şi sprijin financiar prin creditări garantate de stat. Dar mie, cetăţăţean rămas acasă, care am plătiti sistematic, bugetul statului, mie îmi garantează statul creditele?! Zice PNŢCD că acea lege reparatorie va prevedea “asigurarea reprezentativităţii Diasporei în structurile statului”. N-am înţeles. Dacă diasporenii rămîn acolo, ca diasporeni, nu pot lucra în structurile statului de aici; iar dacă se reîntorc la casele lor, la domiciliul stabil şi, cu lefuri de la statul României, au aici rezidenţa fiscală – atunci nu mai sînt diasporeni şi, deci, nu-i reprezintă pe aceştia.

Cheia întregii “jmecherii” de greţoasă propagandă populistă/ popularistă o reprezintă dorinţa PNŢCD de a crea un Guvern în exil. În fine, aţi înţeles: un “partid de buzunar” pe care nimeni nu s-a gîndit să îl asocieze la guvernare în România, îşi va face propriul guvern – în “exil”, în Diaspora. Că partidele mari aflate în Opoziţie, îşi mai fac nişte “guverne din umbră” (cu ghilimelele de rigoare), adică şefii lor îşi asumă analiza acţiunilor celor de la guvernare – asta nu e nimic grav sau ridicol. Dar ideea unui guvern din exil nu e doar ridicolă – e chiar periculoasă, ori ar putea fi dacă cineva ar lua-o în serios. Desigur, rămîn nişte întrebări “mărunte”. De exemplu: cine ar plăti aşa-zişii miniştri şi “cabinetele” lor? Desigur, dacă unii diasporeni s-ar amuza să se joace la această loterie – treaba lor. Dar dacă ar lua-o în serios şi mi-ar pretinde mie, cetăţean român, care, cum ziceam, îmi plătesc conştiincios impozitele către bugetul României, dacă mi-ar impune mie, contribuabil la, statul şi Guvernul României, să susţin din bugetul ţării nişte “jmecheri” obişnuiţi să sugă la ţîţa ţării?!