Guvern: Furnizorii de energie termică, obligaţi să presteze serviciul la indicatorii privind calitatea şi cantitatea acestuia

Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, stabilind, între altele, o serie de măsuri care să determine operatorul care furnizează energia termică să presteze serviciul la indicatorii de performanţă privind calitatea şi cantitatea acestuia, precum şi pentru asigurarea creşterii ponderii energiei regenerabile în sectorul producerii de energie termică.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin adoptarea măsurilor cuprinse în proiectul de lege, operatorii din sectorul termoficării vor fi determinaţi să se străduiască şi mai mult pentru atingerea indicatorilor de performanţă privind calitatea serviciului public de alimentare cu energie termică.

„Această măsură, împreună cu cea privind creşterea energiei regenerabile în sectorul termoficării, propusă de asemenea prin proiectul de lege, conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi, implicit, la un trai mai bun al populaţiei, în condiţii prietenoase cu mediul. Astfel, se asigură instrumentele necesare pentru stimularea operatorilor economici prestatori ai serviciului pentru a atinge obiectivele privind indicatorii de performanţă privind calitatea şi cantitatea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat”, se arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut