Guns N’ Roses: Concertul unei nopți de vară

Înzestrați cu un magnetism aparte la public Axl Rose și trupa Guns N’ Roses au marcat în anii ‘90 adolescența și tinerețea multora dintre noi. După 27 de ani trupa s-a reunit și a concertat la București, unde fanii i-au primit cu inima deschisă. Energia transmisă de legendele rock pe scenă a avut forța nu numai să binedispună, dar, mai ales, să reconecteze lumea la timpul în care libertatea era trăită prin toți porii.

Românii se adună foarte greu și se folosesc prea puțin de libertatea câștigată după anii ‘90. Greu îi mai provoacă ceva anume, nu mai sunt entuziaști, nu mai împărtășesc idei, atât de lejer cum o făceau cu ani în urmă. În aceste condiții să se strângă pentru câteva ore peste 40.000 de suflete pe Național Arena din București este imposibil, ai zice. Dar ușurința de a se exprima și a transmite muzica lor le-au dat băieților de la Guns N’ Roses această putere magică. În fapt, duminică, 16 iulie 2023, legendara trupă de rock a susținut un concert istoric, revenind în România, în formula care a consacrat-o în anii ‘80-‘90.

Ultimul turneu intitulat „Use Your Illusion Tour” susținut de solistul Axl Rose împreună cu chitariștii Slash și Duff McKagan a avut loc în anul 1993. Revenind toți trei pe scenă, după 27 de ani (s-au reunit în anul 2020), artiștii de la Guns N’ Roses transmit oamenilor că împăcarea este cel mai înțelept lucru. Oricât de mari au fost orgoliile acestor titani muzica a câștigat. În numele muzicii oferită publicului au cedat toate mândriile. Culmea, deși sunt mai în vârstă (Axl Rose 61 de ani, Slash 57 de ani, Duff McKagan (59), pe scenă la București, i-am simțit mai buni decât pe vremuri, în sensul de mai mai profunzi, mai atenți. Tocmai pentru că s-au înțelepțit. Aerul tinereții este unul, aerul maturității altul. Alături de cei trei veterani ai rockului, în trupă, la București, s-au aflat Dizzy Reed, Richard Fortus, Frank Ferrer și Melissa Reese. Toți s-au prezentat impecabil și au făcut un spectacol de zile mari.

Duminică oamenii au venit pe Național Arena încă de la ora 16:00. M-am numărat și eu printre ei. Canicula nu a descurajat pe nimeni. Am văzut familii, iubiți, tineri cu trupa de prieteni, persoane mai în vârstă, dar și foarte tinere, o lume foarte pașnică, dornică să asculte muzica pe care o prețuiau în tinerețe sau tineri dispuși să descopere ceea ce povestesc părinții lor. Deși sunt sute de canale media, azi muzica promovată se rezumă la trei versuri repetate mecanic și niște voci subțiate din butoane. Din păcate, tinerii se găsesc sub asediul radiourile, online-ului care promovează muzică comercială. Cu atât mai mult, o bucurie să constați că au venit la concert la legendarii Guns N’ Roses. Pe stadion atmosfera se încinsese de la temperaturile ridicate, dar și de la așteptarea marelui concert care a început la ora 20:00.

„Nimic nu poate fi ridicol când ți se dă cu inimă curată”

Axl Rose a început în forță strigând „București!” și a dat gata vreo zece doisprezece piese hard rock, mișcându-se într-un ritm alert cu foarte puține pauze, cât să-și schimbe tricolul. Nu știu când și-a tras sufletul. A schimbat vreo zece tricouri, dacă nu mai multe, toate asortându-se cu temele pieselor. Stăteam pe scaune și îl priveam pe Axl cum cântă și cât de liber se desfășoară pe scenă. După o vreme ne-am și întrebat ca proștii „O fi având aer condiționat pe scenă de se mișcă așa de fără probleme?”. Întreaga trupă a creat o atmosferă electrizantă. Apoi, pe noapte, au urmat piesele deja consacrate „Knockin’ on Heaven’s Door”, „Sweet child of mine”, „Civil war”, ”Everybody need somebody”, „Sorry”, „Patience”, „Lies”, „Don’ t cry”, „November rain”, care s-au cântat cot la cot cu publicul. Piesa cover, după cântecul scris de Bob Dylan în anul 1973 pentru coloana sonoră a filmului „Pat Garrett and Billy the Kid”, adică „Knockin’ on Heaven’s Door” și „November rain” au durat mai mult de șapte minute. Ca spectacolul să atingă apogeul pe „November rain” Axl a cântat voce și la pian, purtând o ținută mai elegantă în ton cu piesai atât de iubită de fani. Videoclipul pentru piesa „November Rain” a depășit două miliarde de vizualizări, devenind unul dintre cele mai vizionate videoclipuri rock ale tuturor timpurilor.

Cu aceeași voce deosebită și inconfundabilă, cu o energie de nestăvilit Axl Rose și trupa ne-au făcut să călătorim în timp, să rememorăm anii ‘90 în care libertatea, deși fragilă, era o religie. Pentru noi, copii fiind, s-au deschis toate porțile, inclusiv cele muzicale, descoperind marile trupe rock ale lumii. În reviste citeam despre noile albume, în discoteci dansam după piese rock. Inclusiv în scrisorile de dragoste traduceam piese din engleză și primeam caricaturi cu Metallica sau Guns N’ Roses. Și, ei, artiștii din acea vreme, erau acum pe scenă, la București. Slash era real. Și adorabil cu părul, pălăria, dar mai ales chitara lui. Singura imagine care conta erau degetele lui pe chitară. Era una cu ea, concentrat să redea sunetul perfect. Slash a fost reținut în gesturi adresate direct publicului. Era absorbit total în a-și face chitara să sune într-un mare fel. Dar, la final, lăsând chitara, reverența lui pentru public a fost o săritură de efect și un stat în mâini, dându-se de gol, că sub masca serioasă se află un tip cald și jovial, un artist carismatic. Pe parcursul concertului am stat așezată pe scaun ca să nu obturez vederea spre scenă a vecinilor din spate. Dar au fost multe momente speciale care te ridicau pur și simplu în picioare să cânți, să aplauzi, să răsplătești evoluția băieților de la Guns N’ Roses.

Prezentările făcute de Axl membrilor trupei au fost urmate de urale și aplauze, cele mai furtunoase și îndelungate fiind obținute, evident, de Slash. Ultimele piese le-am trăit ca altădată, cântând și dansând. Întreaga arenă vibra. Mult timp după concert starea de bine s-a menținut. Energia transmisă de artiști a avut forța să te întoarcă cu fața spre ceea ce erai și sperai în cea mai liberă și inocentă perioadă din viață și să te facă să compari cu azi, cât te-ai abătut din drumul visat atunci. Asta se întâmplă când te întâlnești cu artiști care-și respectă publicul și arta, în cazul lor, muzica. „Nimic nu poate fi ridicol când ți se dă cu inimă curată” (William Shakespeare).

Tia SÎRCA