Grupul BT lansează un nou fond de investiții: BT Dolar Fix

BT Asset Management S.A.I. a anunţat că lansează BT Dolar Fix, primul său fond de investiții cu emisiunea de unități de fond denominată în dolari americani.

Fondul este destinat persoane fizice sau juridice care doresc să efectueze investiții în USD, în instrumente de venit fix, cu o flexibilitate ridicată. Plasamentele predominante ale fondului sunt depozitele bancare în dolari americani. BT dolar Fix este un fond de investiții preponderent în depozite bancare negociate, în dolari, care urmăreşte obținerea unei creşteri moderate, în condiții de lichiditate sporită. Subscrierile şi răscumpărările se efectuează în USD, fără comision (comision de cumpărare şi de răscumpărare – zero). Investiția poate fi realizată la oricare dintre cele peste 500 de sedii ale Băncii Transilvania, iar suma minimă la momentul adeziunii trebuie să fie echivalentă cu o unitate de fond. Investițiile ulterioare și răscumpărările fondului BT Dolar Fix se pot realiza inclusiv on-line, prin intermediul BT24 Internet Banking şi Mobile Banking.

Potenţialii investitori pot citi prospectul de emisiune şi informaţii suplimentare, disponibile în limba română şi engleză, pe site-ul BT Asset Management şi la sediul acesteia (Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță nr. 22, tel: +(40.264) 30.10.36; fax: +(40.264) 41.04.33, e-mail: btam@btam.ro).

BT Asset Management S.A.I. este o companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în administrarea de investiții prin fonduri deschise şi închise de investiții. Deţine 13 fonduri de investiții cu peste 40.000 de clienți activi şi peste 3,6 miliarde lei în administrare. Clienții au în portofoliu o gamă largă de instrumente financiare – titluri de stat, obligatiuni, depozite şi acțiuni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.