Grija pentru cultură, la sate

Am avut totdeauna stima şi admiraţia faţă de acei primari care acordă atenţia cuvenită artei şi culturii. Iar, cînd este vorba de mediul rural (la oraş oricum se fac investiţii în acest domeniu), meritul edililor este şi mai mare.

Vizitînd des comunele de pe Valea Someşului Mic am avut ocazia să întîlnesc astfel de gospodari destoinici şi ambiţioşi. La Jucu, primarul Dorel Pojar şi-a pus în cap să modernizeze lăcaşurile de cultură din toate satele comunei, şi iată că reuşeşte. La Gădălin, Căminul Cultural a fost deja renovat, urmează ca şi în centrul de comună să se reînnoiască (sau chiar să se construiască un centru cultural nou!) clădirea. Asta, după ce s-au pus la punct sediile grădiniţelor şi şcolilor.

Un alt exemplu găsim în comuna vecină Bonţida (parcă se iau la întrecere edilii-şefi din aceste două aşezări de pe Someş!), unde primarul Emil Cîrhaţ se poate mîndri cu un Cămin Cultural cum nu multe oraşe au. Urmează să facă rost şi de mobilier. Tot în această comună s-au efectuat ample lucrări de modernizare şi la Căminul Cultural din satul Răscruci. Să recunoaştem, este şi nevoie de oferirea unor condiţii optime derulării unor activităţi cultural-artistice (la Jucu şi Bonţida aceastea nu se rezumă doar la serile de discotecă de la sfîrşitul săptămînii, ci la susţinerea unor ansambluri folclorice de renume în mişcarea noastră artistică, “Jucul Someşan” efectuînd turnee chiar şi peste hotare!) atractive şi variate.

Din păcate, mai vedem prin localităţile rurale clădiri în ruină sau cămine culturale lăsate în…paragină. Noi am oferit două exemple pozitive, unde mîna bunului gospodar se vede la tot pasul, iar aceste preocupări edilitare trebuie consemnate ca atare!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.