Grevă spontană a Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj

APM1Miercuri, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj a avut loc a doua grevă spontană din aprilie, cauza fiind nemulțumirile legate de diferenţele salariale existente în cadrul ministerului.

Cei 50 de angajaţi de la APM Cluj şi-au întrerupt activitatea între orele 10,30-11, protestînd astfel faţă de discrepanţele salariale existente în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. „Sînt domenii în cadrul Ministerului în care se cîştigă mult mai bine decît la noi. De exemplu, cei de la Garda Forestieră şi cei de la Apele Române au salarii de peste două ori mai mari decît avem noi”, spune Simona Ciuhuţă, liderul sindicatului APM Cluj. În prezent, media salariilor din Agenţie este de circa 1.400 de lei, dar există şi persoane cu studii superioare încadrate cu salariul minim.
„La noi grila de salarizare nu a fost modificată din 2009. Am avut discuţii cu conducerea Ministerului, dar pînă acum nu s-a rezolvat nimic. Dacă lucrurile vor continua în acest fel, probabil că vom organiza o gervă generală în cursul lunii mai.” a mai afirmat liderul sindicatului.
Acţiuni similare de protest au avut loc în majoritatea Agenţiilor din ţară.
Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.