Greva e doar despre mai bine

Din 22 mai, învățământul preuniversitar din România este practic paralizat. Greva generală declanșată de sindicate a intrat în cea de a treia săptămână, iar negocierile duse cu reprezentanții guvernului nu anunță nimic bun. Tensiunea a ajuns la cote mari. Elevii, mai ales cei din anii terminali, sunt dezorientați, părinții lor așijderea, toți aceștia fiind acum asmuțiți împotriva celor care au ales forma extremă de protest și care resping, într-un mod nemaiîntânit până acum în practica sindicală, firimiturile aruncate de Guvernul României.

Cu riscul de a fi pus la colț, m-am declarat de la bun început un susținător al mișcărilor greviste de acest gen, al celor care lucrează în învățământ în special.

Da, în România, salariile profesorilor sunt mici, condițiile de muncă ale acestora sunt precare, iar resursele lor sunt limitate. În plus, dascălii, în calitatea lor de piloni ai educației, sunt adesea subevaluați, iar frustrările și nemulțumirile lor au răbufnit firesc.

Pe parcursul grevei, s-a conturat, mai ales în ultimele zile, o dispută deloc dătătoare de speranțe între părinți și profesorii care refuză să mai intre la ore. Unii dintre părinți se declară susținători ai protestului, au înțeles necesitatea acestuia, în timp ce alții s-au pronunțat cu totul negativ față de întreruperea cursurilor și, mai ales, de impactul pe care greva îl are asupra programelor și examenelor copiilor. În definitiv, dacă privim lucrurile în ansamblul lor, ambele părți au dreptate. E firesc și ca părinții să-și dorească o continuitate a procesului educațional și să fie îngrijorați de pregătirea copiilor lor, dar nu trebuie omis deloc nici faptul că profesorii, chiar la modul extrem la care au recurs, caută să îmbunătățească un sistem bolnav și ineficient tocmai pentru a le oferi elevilor o educație de calitate.

De asemenea, trebuie spus și de evidențiat faptul că dacă lucrurile nu vor ajunge prea curând la un final care să-i mulțumească pe toți, această posibilă diviziune între elevi, părinți și profesori, ar putea afecta și mai mult încrederea în sistemul de învățământ și ar putea influența percepția elevilor cu privire la valoarea și relevanța educației. Ceea ce ar însemna, desigur, un efect de bumerang la care niciunul dintre cei aflați acum în grevă nu s-a gândit.

În concluzie, greva din învățământul românesc ar trebui să reflecte doar o luptă pentru o educație mai bună, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Este esențial ca guvernul și sindicatele să găsească o soluție viabilă și echitabilă pentru a rezolva această dispută și a asigura un sistem de învățământ eficient și de calitate. Trebuie acordată o atenție deosebită și impactului grevei asupra elevilor din anii terminali și să fie adoptate măsuri pentru a-i sprijini în continuarea studiilor și în pregătirea pentru examenele lor viitoare. Educația ar trebui să fie, și poate că mișcarea grevistă va reuși acest lucru în cele din urmă, un pilon fundamental pentru dezvoltarea societății noastre, iar cheia pentru a depăși aceste provocări stă în soluțiile durabile găsite și într-un dialog  constructiv între părțile aflate în conflict.

Din nefericire, un exemplu negativ în această privință l-a dat chiar președintele României, pe numele lui Klaus Werner Iohannis, care a uitat de rolul său de mediator în aceste momente, și i-a lovit pe profesori cu barda în moalele capului. ”Dacă tăceai, filosof rămâneai”, spune o vorbă veche românească. Președintele nu doar că nu a tăcut, ba s-a și lăudat cu proiectul său România Educată, unul care a eșuat lamentabil printre deplasările sale inutile prin lume și printre vacanțele sale de lux interminabile. „Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale?”, este tot ce, din păcate, a înțeles acest personaj. Speranța mea este că cineva în țara asta gândește altfel totuși, și că deciziile nu vor fi luate în această cheie rudimentară enunțată dinspre Palatul Cotroceni.