Greva de o oră a trecut, urmează greva de o zi?

grevaAşa cum era anunţat încă de luni, în adoua zi a acestei săptămîni circa 30.000 de sindicalişti din administraţia publică locală din ţară, inclusiv din primăriile Cluj-Napoca, Dej şi Floreşti, au intrat în grevă de avertisment de o oră, la începerea programului de lucru.

„Greva a fost făcută în aproape toate oraşele mari din judeţe, printre care Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Arad, Alba Iulia sau Sibiu. La Bucureşti, greva a fost organizată la Primăria Generală şi la Primăria Sectorului III, iar colegii de la celelate primării care nu au reuşit să se organizeze în timp util ne-au transmis că vor participa la următoarele acţiuni de protest. O participare mai slabă am avut doar în judeţele Dolj, Olt şi Teleorman”, spune Bogdan Şchiop, secretar general al Federaţiei Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA). După grevă, Federaţia a transmis un comunicat în care mulţumeşte cetăţenilor, pentru “că au înţeles că protestul nu a fost îndreptat împotriva lor”.

Reamintim că FNSA au recus la această soluţie, după ce ministrul Muncii, Dargoş Pîslaru a promis rezolvarea doar a uneia dintre revendicările sindicaliştilor – cea referitoare la eliminarea unui alineat dintr-un articol al OUG nr. 20/2016 -, pentru celelate trei – acordarea de vouchere de vacanţă, a normei de hrană şi majorarea cu 25% a salariilor tuturor angajaţilor din administraţia publică locală – nefiind găsite soluţii.

Nici ultima poziţie exprimată de Dragoş Pîslaru nu pare a modifica cu ceva situaţia, el afirmînd că ar trebui să se ştie exact care sînt salariile în adiministraţia publicălocală (!) pentru a se putea, eventual, trece la majorarea acestora. De semenea, referitor la acordarea de norme de hrană și vouchere de vacanță pentru salariați, ministrul Muncii a spus că trebuie definit indicatorul care arată dacă o primărie își permite sau nu acest lucru și găsită o soluție pentru a nu apărea diferențe semnificative între unități. „Jumătate din UAT-urile (unitaţi administrativ teritoriale – n.r.) din țară nu își acoperă cheltuielile curente din veniturile curente”, a mai spus, marţi, Pîslaru, citat de Agerpres.

În aceste condiţii, este de aşteptat ca FNSA să treacă la următoarele acţiuni de protest, acestea fiind grevă de o zi în 12 iulie, şi declanşarea grevei generale pe timp nelimitat, în 19 iulie. Să mai spunem că din FNSA fac parte aproximativ 35.000 de angajaţi din administraţia publică locală (circa 1.800 sînt din judeţul Cluj), iar o grevă generală a acestora ar avea repercusiuni serioase în funcţionarea primărilor, consiliilor judeţene şi instituţiilor subordonate. Totuşi, este posibil ca activitatea acestor instituţii să nu fie complet blocată, deoarece, aşa cum chiar FNSA a anunţat, pînă în prezent celelate organizaţii sindicale din administraţie nu s-au raliat la acest protest.

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut