Gradul de umplere a barajelor din zona Gilău-Tarnița-Fântânele este normal. Grupurile Hidroelectrica funcționează fără nicio restricție

Barajele din zona Someș nu suferă de secetă. În barajul de la Fântânele sunt 170 de milioane de mc de apă, 80 la sută din capacitatea maximă. Acest volum de apă ar asigura necesarul pentru populația deservită de Compania de Apă Someș timp de trei ani, dacă nu s-ar mai înregistra precipitații.  Administrația Bazinală Someș-Tisa a transmis că la data de 20 iulie 2022 coeficientul de umplere al acumulării Tarnița era de 95%.

Absența prelungită de precipitații care s-a înregistrat în România nu a afectat capacitatea de producție a hidrocentralelor din amenajarea hidroenergetică Someș, administrată de SPEEH Hidroelectrica SA, Sucursala Cluj, au declarat pentru Făclia surse din interiorul companiei.

Potrivit acestora, la ora aceasta, nu există nici un fel de problemă la amenajările hidroenergetice pe care le administrează Hidroelectrica în județul Cluj și toate grupurile sunt la dispoziția dispeceratului energetic național, putând lucra la capacitate normală.

Din informațiile obținute de Făclia reiese că gradul de umplere la amenajările hidrografice aflate în administrarea Hidroelectrica, mai exact Fântânele, Tarnița, Someșul Cald și Florești 2 este unul normal.

Astfel, la Fântânele gradul de umplere este de 80 la sută, la Tarnița de aproximativ 95 la sută, iar la Someșul Cald de 95 la sută.

La ora actuală, volumul de apă în lacul Fântânele este de 170 de milioane de mc, ceea ce ar asigura necesarul de apă pentru toată zona deservită de Compania de Apă Someș timp de trei ani, în condițiile în care în această perioadă nu s-ar mai înregistra deloc precipitații. Barajul de la Fântânele s-a golit în 2001, însă nu până al nivelul minim de exploatare, care este de 941 m față de nivelul mării.

Nivelul minim de exploatare la Fântânele s-a atins în special înainte de 1989, când, pe perioada verii, din cauza secetei, se solicita foarte multă apă pentru irigații în agricultură.

După 1989, o singură dată s-a mai ajuns la nivelul minim de exploatare, prin 1995.

La ora actuală, cel mai mic grad de umplere este la Gilău I. Și asta nu din cauza secetei, ci în contextul lucrărilor de reparații la podul de pe 107 P. Astfel, pentru a se putea lucra la pilonii de susținere a podului, a fost nevoie ca lacul să fie golit parțial, însă acest lucru nu afectează activitatea celor trei grupuri de producție a energiei. Este vorba de un grup de 5,4 MW și alte două de câte 0,6 MW.

Prin urmare, potrivit specialiștilor de la Hidroelectrica, nu există niciun risc ca vreun hidroagregat din amenajarea hidroenergetică Someș (Mărișel, Tarnița, Someșul Cald, Gilău I, Gilău II și Florești) administrate de Hidroelectrica  să fie afectat și nici nu se pune problema să nu poată fi asigurată alimentarea cu apă a populației.

Prefectul județului Cluj, Irina Munteanu a declarat pentru Făclia că până acum nu există niciun fel de sesizare la nivelul Prefecturii sau la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din cauza gradului de umplere la amenajările hidrografice.

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa: Este asigurat necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii 

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a dat asigurări că, în momentul actual, este asigurat necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii care dispun de sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat. „Alimentarea cu apă a localităților riverane este asigurată de către Compania de Apă Someș S.A., având ca sursă principală de alimentare acumularea Tarnița. La data de 20 iulie 2022 coeficientul de umplere al acumulării este 95%. Astfel, în momentul actual, este asigurat necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii care dispun de sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat. Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa monitorizează și gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare, astfel încât acestea asigură necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață”, a precizat Ioan Curt, directorul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa. Totuși, Ioan Curt a menționat că este nevoie să conștientizăm faptul că în această perioadă trebuie să economisim apa. „Acolo unde avem posibilitatea, să apelăm la alternative de stocare și recirculare a apei în activitățile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar și în sectorul industrial sau agricol”, a precizat Ioan Curt.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut