Grădina Botanică „Alexandru Borza”: Aproape 170.000 de vizitatori în 2021

Numărul vizitatorilor care au trecut, în anul 2021, poarta Grădinii Botanice „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) s-a apropiat, în anul 2021, de 170.000, cu peste 65% mai mult față de cifrele înregistrate în anul 2020.

„Chiar dacă pandemia COVID-19 a afectat încă puternic întregul nostru cotidian, Grădina Botanică „Alexandru Borza” a UBB a reușit să-și adapteze activitatea noilor condiții, astfel încât să ofere tuturor vizitatorilor o binemeritată escapadă în lumea plantelor, chiar în centrul orașului Cluj-Napoca. Noile colecții de plante, evenimentele organizate pentru promovarea patrimoniului vegetal sau cultural au atras constant atenția publicului larg” – declară directorul Grădinii Botanice, conf. univ. dr. Mihai Pușcaș.

Potrivit acestuia, cei mai mulți vizitatori s-au înregistrat în primăvară, perioadă ce coincide cu înflorirea celor mai multe plante bulboase (lalele, zambile, brândușe, narcise etc.).

„Această remarcabilă colecție (peste 30.000 de bulbi plantați) a atras un public larg, recordurile de vizitare fiind de peste 5.500 vizitatori/zi. Astfel, am avut onoarea ca în 2021 să primim din partea celui mai mare site web de călătorie socială din lume distincția «Travelers’ Choice Best of the Best». Toate acestea arată că suntem în continuare una dintre cele mai importante destinații cultural-educative din această parte a țării”, afirmă  conf. univ. dr. Mihai Pușcaș.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut