Gospodăriile au mai mulți bani în bănci decât firmele

Datele furnizate de Banca Națională a României arată că, în prima lună din acest an, depozitele bancare în lei ale populațției s-au majorat ușor față de decembrie, în timp ce depozitelșe firmelor au scăzut față de aceeași lună.

Banca Naţională a României a anunțat că depozitele rezidenţilor au scăzut în ianuarie cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la 478,847 miliarde de lei, dar față de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 13,5%.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,2% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 1,3% faţă de decembrie, până la 307,348 miliarde de lei. Comparativ cu ianuarie 2021, acestea au crescut cu 11,8%.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,3% faţă de luna anterioară, până la 165,486 miliarde de lei, şi cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţil nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 3,1% faţă de luna precedentă, până la 141,862 miliarde de lei, dar faţă de ianuarie 2021 au crescut cu 16,7%.

Depozitele în valută, sub nivelul celor în lei

Depozitele în valută, exprimate în lei, care reprezintă 35,8% în volumul total al depozitelor, s-au majorat cu 2,2% faţă de luna decembrie 2021, ajungând până la 171,498 miliarde de lei, mult sub nivelul celor în lei. Față de ianuarie 2021, aceste depozite au crescut cu 16,6%.
Depozitele în valută ale populaţiei, au crescut cu 0,9% faţă de decembrie, până la 119,973 miliarde de lei, respectiv cu 12,5% față de ianuarie 2021.
Depozitele în valută ale altor sectoare au crescut cu 5,1% faţă de decembrie, până la 51,525 miliarde de lei. Comparativ cu ianuarie 2021, aceste depozite s-au majorat cu 27,4%.

După cum se poate constata, populția are în bănci depozite, în lei și valută, echivalente cu 284,659 miliarde lei, în timp ce firmele au depozite echivalente cu numai 193,387 lei.

Creditarea bancară, în creștere ușoară

In ianuarie, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,7% faţă de decembrie, până la 326,461 miliarde de lei.
Creditul în lei, cu o pondere de 72,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,4%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut