Ghiduri pentru acesarea fondurilor europene destinate fermierilor

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici şi pentru cooperare în sectorul agricol şi pomicol.


AFIR a publicat pe pagina www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) şi pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Finanţarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploataţiile pomicole – faţă de cinci ani cât era anterior) şi poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR.
Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operaţiuni de condiţionare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.
De asemenea, se pot obţine fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil şi este de maximum 15.000 de euro. Condiţiile de finanţare sunt similare cu cele din anii trecuţi.
Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare şi este 100% nerambursabil. Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăşi 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat şi corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate şi cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.
Sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 şi 16.4/ 16/4a va începe în data de 27 august.
Cei interesaţi să acceseze fonduri europene prin submăsurile menţionate au la dispoziţie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în vederea întocmirii documentaţiei pentru depunerea cererilor de finanţare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenţiei, în momentul lansării sesiunii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut