Ghid pentru contabilii care au clienți în străinătate

Contribuabilii persoane fizice care au obligaţia să declare şi să plătească impozitele şi contribuţiile sociale datorate pentru veniturile realizate în străinătate, în anul 2020, pot consulta ghidul informativ publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit Ministerului Finanţelor, materialele se găsesc în secţiunea Asistenţă Contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente şi alte materiale informative. „Noul ghid clarifică o serie de aspecte legate de: tipurile de venituri din străinătate care trebuie declarate în România prin Declaraţia unică, tipurile de venituri realizate din străinătate care nu se declară în România, modul de conversie în lei a veniturilor exprimate în valută, contribuţiile sociale datorate, precum şi modul de determinare şi acordare a creditului fiscal”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului.
Persoanele interesate pot găsi şi alte detalii utile despre Declaraţia unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri: formularele necesare şi de unde se pot procura, cum se poate depune Declaraţia unică şi ce modalităţi de plată sunt puse la dispoziţia contribuabililor.
„Rolul noului ghid fiscal este de a încuraja şi asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate din străinătate şi să plătească impozitele şi contribuţiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente”, se mai spune în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut