Gherlenii s-au unit în sărbătoare

Sărbătorirea Unirii Principatelor Române, la 157 de ani de cînd Alexandru Ioan Cuza a devenit domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei, a constituit un moment festiv şi pentru locuitorii municipiului Gherla.

Evenimentul a fost marcat în toate instituţiile culturale, dar şi în şcolile oraşului. Peste tot au fost organizate manifestări dedicate acestei mari realizări istorice ale poporului nostru, la care au participat sute de elevi şi cadre didactice. La liceele „Petru Maior” şi „Ana Ipătescu, la Liceul Tehnologic, precum şi la Şcoala Gimnazială nr. 1 au avut loc expuneri, conferinţe şi programe artistice susţinute de profesorii de istorie şi elevi. Chiar şi în grădiniţele din localitate (cum a fost şi unitatea preşcolară „Veseliei”), copiii au dansat Hora Unirii, un moment patriotic, dar şi emoţionant în viaţa lor.

Deţinuţii din Penitenciarul Gherla au fost angrenaţi şi ei în această atmosferă sărbătorească, asistînd la dezbaterea organizată în cadrul proiectului activităţilor lunare, scopul acţiunii fiind crearea cadrului favorabil acumulării unor cunoştinţe de cultură generală de către persoanele private de libertate, corespunzător nevoilor educaţionale identificate în vederea menţinerii unui tonus psihic şi fizic care să favorizeze intervenţia recuperativă.

La fel, elevii Şcolii Profesionale din incinta penitenciarului au prezentat un montaj literar despre importanţa zilei de 24 ianuarie, program pregătit de profesoara de istorie Mihaela Kezdi. Toate datele istorice mai importante din viaţa poporului nostru sînt marcate cum se cuvine de elevii-deţinuţi, deosebit de interesaţi de aceste întîlniri de suflet. Pe holul instituţiei sînt expuse poze cu personalităţile istorice şi literare legate de înfăptuirea Unirii din 1859. Revista redactată de deţinuţi a dedicat o rubrică specială evenimentului.

Duminică, 24 ianuarie 2016, în organizarea Primăriei Municipiului Gherla şi a Casei Municipale de Cultură s-a desfăşurat un spectacol festiv, iar la Biblioteca Municipală a fost amenajată o vitrină cu cărţile apărute despre Unirea Principatelor Române. Astfel de programe artistice au avut loc şi în comunele Mintiu Gherlii şi Iclod, dar şi în alte localităţi rurale din împrejurimile municipiului Gherla.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.