Gherlenii s-au răcorit la ștrandul din parc

A fost un weekend de foc  și în  municipiul Gherla. Canicula mare a creat multe probleme locuitorilor orașului, care efectiv au fugit de soarele arzător, căutând un loc răcoros.   Având în vedere că fostul Armenopolis are un frumos parc chiar în centrul urbei, lumea a căutat umbra arborilor seculari, dar cei mai mulți au luat drumul frumosului ștrand ”Baja Pool” de la marginea ”Micului Schönbrunn”conceput în stil englezesc, inaugurat în anul 1864.

Cele două bazine din vecinătatea stadionului efectiv s-au umplut de adulți și copii, sute de gherleni refugiindu-se în apele locației de agrement, unde la sfârșitul săptămânii trecute nu puteai lăsa nici un ac de aglomerația foarte mare. Dacă în zona centrală a municipiului nu puteai respira din cauza temperaturilor exagerat de mari, la ștrandul aflat chiar în apropierea digului Someș oamenii au găsit un loc mai liniștit. Mai ales copiii s-au bucurat foarte mult în bazinul mic destinat vârstei lor, unde au avut la dispoziție un tobogan și alte jocuri distractive. Duminică, de exemplu a fost casă plină. Apropo de casă, tariful de intrare de luni până vineri este  de 35 lei pentru adulți, iar copiii în vârstă de 4-12 ani trebuie să plătească 25 lei. Intrarea la ștrand în weekend  are stabilit 45 lei pentru adulți și 30 lei pentru copii. Închirierea unui șezlong costă 10 lei în cursul săptămânii și 15 lei în zilele de sâmbătă și duminică. În zilele de sărbători legale sunt valabile tarifele de weekend.

Gherlenii care la sfârșitul săptămânii trecute au vizitat modernul ștrand din parcul mare au avut parte de apă curată, de relaxare, dar, mai ales, de răcoare, de care au avut mare nevoie sub arșița soarelui insuportabilă.  Municipiul Gherla mai are un ștrand, ” Euroagrement” pe strada Fizeșului, la ieșirea din oraș spre Câmpie, unde, la fel, zilele tecute a fost mare aglomerație. De asemenea, pe malul Someșului Mic și a Pârâului Fizeș locuitorii din zonă au găsit un mijloc de a scăpa de caniculă, care durează de câteva zile, constituind un disconfort greu de suportat. Totuși, gherlenii mai au noroc cu aceste locații de relaxare și destindere.

Szekely Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.