Gest umanitar la Primăria comunei Iclod

În ultimii ani am scris de mai multe ori despre acțiunile caritabile organizate de Primăria comunei Iclod. La începutul acestui an avem din nou un exemplu pozitiv al edililor iclozeni în ceea ce privește sprijinirea familiilor nevoiașe.

De astă dată este vorba de o acțiune întreprinsă în cadrul campaniei umanitare „Dar din dar se face rai”, mai prescis rezolvarea problemei încălzirii locuinței la o familie din satul Orman, unde ambii părinți au murit, iar 4 copii au rămas orfani. De aceștia are grijă sora cea mare, Albuș Ana Maria, de 23 de ani, care are și ea un copil de 3 ani. Prin grija Primăriei, la concertul de colinde de la sfârșitul anului trecut s-a făcut o colectă, unde s-au adunat în total 7.650 lei, printre donatori aflându-se personalul administrației locale, membrii Ansamblului folcloric „Dansatorii de pe Someș”, conduși de Emil Bodea, dar și invitații evenimentului caritabil desfășurat în sala Centrului Cultural din vecinătatea Primăriei. Cu sumele de bani colectate s-a cumpărat o modernă centrală termică pe lemne, montată zilele trecute de personalul specializat al Primăriei. Astfel, este asigurată căldura în casa familiei Albuș din localitatea Orman, unde, acum, 8 persoane dispun de condiții bune de trai. Un gest frumos al primarului comunei Iclod, Emil Pârțoc, care a avut inițiativa respectivă, dovedind spirit civic și empatie față de oamenii necăjiți din  comuna pe care o administrează  de peste 10 ani.

În această perioadă a iernii în comuna Iclod sunt ajutate cu lemne mai multe familii din cele 5 sate componente, fiind onorate toate cererile depuse de cei interesați. De asemenea, au fost luate toate măsurile necesare asigurării încălzirii spațiilor școlare în unitățile de învățământ din satele comunei de pe Valea Someșului Mic.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut