Germania post-alegeri: Paradoxul “fenomenului Merkel”

Nezavisimaia Gazeta

Fără îndoială, Uniunea Creştin-Democrată, împreună cu aripa sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CDU)CSU), blocul politic al Angelei Merkel, a înregistrat o victorie decisivă în alegerile pentru Bundestag, îmbunătăţindu-şi rezultatul din 2009. Neîndoielnic este şi faptul că aceasta este victoria personală a cancelarului Angela Merkel, nu a conservatorilor. Alegătorii au ales-o pe Merkel cancelar federal pentru a treia oară.

Explicarea acestui fenomen este destul de simplă. Dacă vei întreba un german de condiţie medie de ce o simpatizează pe Angela Merkel, acesta va răspunde: “Pentru că este muncitoare şi spune mereu adevărul, oricît de neplăcut ar fi el. Pentru că vorbele sale coincid cu faptele. Pentru că nu este implicată în niciun scandal de corupţie. Ea este una dintre noi, pentru că este un om simplu şi chibzuit. Şi, lucrul cel mai important – pe vreme de criză, ea a reuşit să menţină stabilitatea Germaniei”.

Cu toate acestea, recunoscînd triumful personal al Angelei Merkel, nu poate fi totuşi ignorat faptul că 51,5% dintre alegătorii germani au votat pentru partidele aflate la stînga de conservatori. Acest semnal nu poate trece neobservat de Merkel, deoarece alegătorii social-democraţilor, ai Verzilor şi ai celor de stînga au votat nu atît personalităţi, cît reforme.

Un alt semnal îngrijorător îl constituie debutul impresionant al partidului eurosceptic “Alternativa pentru Germania”, înfiinţat cu numai cîteva luni înainte de alegeri şi care era cît pe ce să depăşească pragul electoral de 5% pentru accesul în Bundestag, întrunind 4,5% din voturi. Nu trebuie omis nici faptul că 29% dintre alegătorii germani nu s-au dus să voteze.

Cu alte cuvinte, s-a creat o situaţie paradoxală. În pofida faptului că în alegeri Angela Merkel a înregistrat un scor foarte bun, după alegeri poziţiile ei au devenit mai slabe, deoarece acum ea va trebui să formeze o coaliţie cu partide mai puţin conciliante decît Democraţii Liberi (FDP), care nu au mai intrat în parlament, şi să conducă o ţară care a virat spre stînga.

Mulţi analişti şi experţi politici prognozează că al treilea mandat nu va fi unul uşor pentru cancelarul federal. Merkel se va confrunta cu probleme ce nu mai pot fi rezolvate prin reţete standard – austeritate şi limitarea cheltuielilor. Se încetineşte creşterea economică a Germaniei: potrivit Fondului Internaţional Mondial (FMI), discrepanţa dintre cei săraci şi cei bogaţi în Germania este mai mare decît în Mexic şi SUA.

Social-democraţii au propus deja implementarea unui salariu minim şi majorarea impozitului pentru cei bogaţi. Însă, cercurile de afaceri se pronunţă împotriva acestor măsuri, care în opinia lor ar diminua caracterul concurenţial al mărfurilor germane. Dacă social-democraţii vor intra în guvern, dezbaterile pe marginea acestei probleme nu vor putea fi evitate, după cum nu va putea fi evitată, probabil, nici creşterea cheltuielilor publice, majorare împotriva căreia Merkel se pronunţa în mod consecvent la nivelul Uniunii Europene (UE).

O altă dilemă cu care se va confrunta cabinetul Merkel este legată de politica atragerii şi menţinerii forţei de muncă străine şi în acelaşi timp a reducerii la minim a riscului ca unii dintre imigranţi să profite de pe urma privilegiilor pe care le oferă sistemul de asigurări sociale din Germania.

Va trebui regîndită şi fosta strategie energetică. Orientarea spre sursele energetice regenerabile s-a dovedit mai costisitoare decît se credea. Preţurile la energie pentru gospodării şi companii au crescut de mai multe ori şi continuă să se majoreze.

La nivelul UE, Angelei Merkel îi reuşise pînă acum să îmbine necesităţile Germaniei cu cele europene, adesea neglijînd instituţiile UE şi acţionînd prin intermediul unor mini-summituri neoficiale. Desigur, una dintre consecinţele negative ale politicii sale de multe ori inflexibile o constituie slăbirea tandemului germano-francez, care a fost întotdeauna baza integrării europene. În orice caz, fără aliaţi Merkel nu se va putea descurca, după cum nu se va putea descurca nici fără o viziune strategică privind atît viitorul Germaniei, cît şi cel al integrării europene.

La ora actuală, una dintre întrebările principale este ce forţă politică va face parte din guvernul de coaliţie al Angelei Merkel. Potrivit sondajelor de opinie publică, peste 60% dintre germani se pronunţă pentru o “mare coaliţie”, adică pentru participarea social-democraţilor la guvernul condus de Merkel.