George CORBU – „NEPOTISME”

 – „o plachetă omagială” –

Cu siguranţă, fiecare dintre noi a avut în mînă un volum dedicat copiilor sau nepoţilor, dar un volum, integral dedicat nepoţilor, nu mi-a fost dat să citesc. Acest cadou primit de sărbătorile sfîrşitului de an 2012, a fost „provocat” de către doamna „Alina, mama gemenilor celebraţi” în carte. Şi, după mărturisirea autorului, aflăm şi cum a prins viaţă: ”Am scris mai întîi un catren, apoi încă unul şi – cum inspiraţia vine scriind – am aşternut una după alta strofele care formează substanţa acestui volum familial. „Acest volum omagial bibliofil s-a tipărit într-o sută cincizeci de exemplare, nepuse în comerţ, numerotate de la 1 la 150, acesta constituind tirajul unic al ediţiei originale. Toate exemplarele vor purta semnăturile autorului şi artistului.” (Pictorul Valentin Tănase, fratele Alinei, cu o grafică extrem de frumoasă, plăcută şi sugestivă).

Onorată, mă simt o favorită a sorţii primind exemplarul cu nr.100, semnat de cei doi autori: „Foarte greu am putut smulge un exemplar din cele destinate exclusiv familiei”, şi pe care îl apreciez cu maximă cinstire, pentru care-i mulţumesc autorului.

În „Odă” – la venirea pe lume a gemenilor…, care deschide volumul, admirabilul poet Ion Brad scrie: „Seniorul e bogat!/Nu atît ca preşedinte…/Ci ca fericit bunic/ De doi gemeni, care-i poartă/ Unul – numele cel mic,/ Alta – irizat pe-o hartă… Ei vor fi aceia care/ Epigrame cînd vor scrie/ Semne interplanetare/ Coborî-vor pe hîrtie… Doamne, fă aşa să fie!”

Pesonajele-eroi sînt gemenii Filip-George Corbu şi Iris-Gabriela Corbu, cei „doi îngeri păzitori…” Tulburător şi subliniat de autor este faptul că după pierderea celor doi părinţi, nonagenari, în 2009, la numai un an, au apărut în „clanul Corbilor”, la 1 februarie 2010, aceste noi mlădiţe care au împrospătat viaţa tuturor, cînd „un bunic sfătos, cu oarecare faimă de epigramist” le-a închinat „70 de catrene – număr egal cu vîrsta” sa de atunci. Omul de aleasă cultură şi poetul cu o sensibilitate aparte, i-a permis lui George Corbu să înregistreze acest moment excepţional din existenţa familiei, tocmai cînd bunicul nu se mai aştepta:

„La 70 (scăzînd un pic)

Ajuns-am în sfîrşit bunic

Şi, cum era de prevăzut,

Deodata nu mai sînt rebut.”

Multe momente evocate în catrene sînt emoţionante, cei doi radiind numai lumină în jurul lor. De pildă, cum îşi vede bunicul nepoţii:

Bebeluşului Filip

De priveşti voiosu-i chip,

Vei vedea, făr’ să greşeşti,

Făt Frumosul din poveşti

Sau un nou Gérard Philipe!

Pentru Iris-Gabriela

Dumnezeu din nou s-arată

Într-un chip frumos de fată,

O iubită nepoţică –

Marea mea minune mică!

Dacă se va adeveri o speranţă de-a bunicului, s-ar putea ca gemenii să fie crescuţi într-o lume mai bună şi mai pură (decît cea de azi) şi-şi vor cinsti părinţii şi casa, pentru că:

***

Gemenii noştri – fată şi băiat –

Au şansa (doar sperată de bunic)

În Universu-acesta de nimic

Să vadă România – iarăşi –Stat!

Sensibil este şi elogiul adus Unei eroine. Alina, mama gemenilor, care „… ea a săvîrşit/Miracolul… odor sfinţit.” Nu lipsesc îndemnuri pentru părinţi, ca în Alinei şi lui George Corbu-junior:

V-adresez, ca bravi părinţi,

Gîndul meu neechivoc:

Pentru micii voştri prinţi

Să fiţi primul lor noroc!

dar nici Intenţia bunicului-epigramist:

Cu nepoţii mei, fireşte,

Vreau o regulă s-aplic:

Cînd bunicul croncăneşte,

Ei să facă… ciocul mic!

Un prim testament lăsat celor mici sună cam aşa:

Neavînd ce să vă las

(Poate, doar, un nume),

Am pus mîna pe plaivaz

Să vă scot în lume!

la care i se poate asocia Primul lor răspuns (apocrif)

Pentru că ne-ai dat în dar

Tată bun şi mamă bună,

Poţi veni doar c-un salar,

Dar în fiecare lună.

Iar noi, moştenindu-ţi harul,

Nu ne vom topi de foame:

Înroşi-vom celularul

Cu potop de epigrame.

În încheiere, cîţiva colegi epigramişti i-au adresat tînărului bunic George Corbu cîteva catrene inspirate, printre care: Dan Căpruciu, Ionel Iacob-Bencei, Mihai Sălcuţan sau George Zarafu. Inspirat este catrenul lui Dan Căpruciu: Dinastii în epigramă – Ca dinastii sînt: Paveleştii,/Pe Quintuşi îi cunosc şi orbii,/Iar în concluzia poveştii,/Vor fi o dinastie… Corbii?

Întregul volum este un tezaur de sentimente, poate chiar semnificativ pentru construcţia biografică a autorului. Este o bogăţie spirituală necuprinsă în cuvinte şi care le-a dat bunicilor aripi şi speranţe de viitor. Sînt versuri ce rămîn încrustate în sufletul cititorului. Ce-şi doresc bunicii? – Să-i vadă mai întîi „prinţi de… grădiniţă”, să-i ducă la şcoală şi apoi, pe Iris-Gabriela „şi la altar” şi tocmai de aceea, bunicul zice: ”Voi uza de-un şiretlic/S-amîn Marele Soroc/ Pînă fi-voi străbunic!”/Doamne, fă aşa să fie!)

Iată-l, deci, pe poetul George Corbu în postură de bunic, găsind răgazul de a alcătui o carte unicat (după părerea mea), dedicată celor două fiinţe minunate care le-au înseninat şi îmbogăţit viaţa. E o formă nebănuită, dar previzibilă, ştiindu-i sensibilitatea afirmată în poezie.

Silvia POPESCU