Gelu Păcurar: „Mulți dintre supraviețuitorii evrei vorbesc foarte frumos despre locurile copilăriei din România”

Deși au trăit experiențe greu de descris, evreii care au trecut prin Holocaust au reușit să-și clădească o viață rămânând în Occident, reîntorcându-se în Transilvania sau stabilindu-se în Israel. Despre locurile copilăriei din România mulți își aduc aminte cu nostalgie. În lunile mai-iunie în România se comemorează 80 de ani de la deportarea evreilor în lagărele germane. Cu acest prilej, dr. Gelu Păcurar, muzeograf în cadrul Muzeului Holocaustului din Nordul Transilvaniei al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a acordat un interviu ziarului Făclia despre calvarul îndurat de evreii deportați din Transilvania de Nord. Muzeograful Gelu Păcurar cu un doctorat în studii religioase la Indiana University Bloomington din Statele Unite ale Americii mai este specializat în studii iudaice.

Evreii contribuiau serios la economia orașului

Reporter: Care era populația evreilor în Transilvania de Nord înainte de anul 1940?

Gelu Păcurar: S-au făcut recensăminte, în anul 1930 și sub administrația maghiară. Erau în jur de 150.000-155.000 de evrei în teritoriul care a fost cedat prin Dictatul de la Viena din anul 1940 (care cuprindea actualele județe Bihorul, Satu-Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Covasna, Harghita). Suprafața a fost în jur de 43.000 de kilometri pătrați și populația totală care era cuprinsă în acest teritoriu a fost aproximativ 2,5 milioane de locuitori.


Reporter: În județul Cluj câți evrei locuiau?

Gelu Păcurar: Populatia evreiasca  în zona Cluj era de aproximativ 18.000 evrei, inclusiv cei din zona Gherla. Când s-a făcut ghetoizarea, înainte să-i ducă pe evrei la Auschwitz, în județul Cluj, aceștia erau concentrați în principalele orașe, în ghetoul de la Cluj, de la Gherla și de la Dej. La Dej au adus evrei și din fostul județ Someș care avea teritorii până în Bistrița-Năsăud de astăzi. În toate aceste ghetouri au fost 25.000 de evrei adunați, luând în calcul că teritoriu de atunci nu corespunde exact cu județul Cluj din prezent.

Reporter: În ce domenii activau evreii? Cum contribuiau evreii la bunăstarea comunității clujene?

Gelu Păcurar: Populația evreiască era la fel ca restul populației, de diferite clase sociale. Existau oameni mai săraci, oameni cu un statut social-economic mediu și oameni bogați sau foarte bogați. În zonele rurale mulți dintre evrei se ocupau cu comerțul. Aveau magazine. Iar în orașul Cluj erau implicați în tot felul de activități de la mici meșteșugari, negustori până la mari comercianți sau industriași. Activau în toate tipurile de activități economice. Au fost familii foarte bogate. De exemplu actualul spital Medicală III căruia i se mai spune și Spitalul Evreiesc a fost construit din donația unei mari familii de evrei din Cluj, Dávid și Karolina Sebestyén, și fiul lor avocatul József Sebestyén. În Cluj, erau și  profesori universitari. Unii dintre ei dețineau hoteluri, firme de diferite tipuri. Evreii au contribuit în mod serios la economia orașului. 

Reporter: Enumerați câteva personalități din Cluj care s-au evidențiat prin activitatea lor.

Gelu Păcurar: Putem aminti aici familia Sebestyén care a sponsorizat ridicarea Spitalului Evreiesc, actuala Clinica Medicală III. În ceea ce privește domeniul cultural, Clujul a fost centru vieții culturale din Transilvania și înainte de 1918 dar și după Unire. Majoritatea intelectualilor evrei, mai ales cei care s-au format înainte de 1918, au adoptat cultura maghiară, erau vorbitori de limbă maghiară. Aceștia și după 1918 au contribuit în continuare la dezvoltarea culturii maghiare din Transilvania. Evreii dețineau ziare sau lucrau la ziare evreiești sau maghiare. Anintim aici de scriitorii Laszlo Salamon (născut în 1891 la Oradea – mort în 1983 la Cluj), Szabo Imre (născut în 1882 în Slovacia – mort 1943 în Cluj), Ligeti Erno (născut 1891 la Cluj – mort în 1845 la Budapesta, majoritatea având nume maghiare și scriind în limba maghiară.

Reporter: Premergător deportărilor evreilor din anul 1944 în zonă au existat anumite tendințe antisemite. Cum se manifestă acestea în orașul Cluj? 

Gelu Păcurar: În anii 20, cele mai importante evenimente din punctul de vedere al atitudinilor, mișcărilor antisemite au fost mișcările studențești românești din 1927 care au pornit de la un congres care s-a ținut în Oradea. Studenții au luat trenurile și au străbătut tot Ardealul, unde s-au oprit au devastat sinagogi. Au incendiat magazinele evreiești. De exemplu, aici la Cluj, la acest eveniment au participat studenții de la Universitatea din Cluj. Sinagoga de pe strada Croitorilor, construită la începutul anilor 20, a fost pur și simplu devastată. Legislația privind evreii se baza pe Tratatul de Pace de la Paris din 1919 prin care li se acordau drepturi cetățenești tuturor persoanelor de etnie evreiască aflați pe teritoriile provinciilor care s-au unit cu România. De asemenea, se acorda automat cetățenie română tuturor locuitorilor din fostele imperii, țarist și austro-ungar. Locuitorii din Transilvania și Bucovina au primit cetățenie română. Printre aceștia se aflau și evrei. Apoi avem Constituția din 1923 prin care se stipula clar  că trebuie evitată orice discriminare bazată pe religie, confesiune și naționalitate. Din acest punct de vedere erau garanții democratice pentru populația evreiască. În practică au existat diferite atitudini în funcție de guvern, de mișcări sociale, dar până în anul 1938 nu putem să vorbim despre o politică antisemită oficială explicită. Că existau legionari, că existau anumite partide, precum cele conduse de A. C. Cuza sau O. Goga cu o atitudine ultranaționalistă în partid, era altceva. Mai precis, până în 1934 nu putem vorbi de măsuri descriminatorii împotriva evreilor.  În perioada 1934-1938 ( a fost și criza economică) au început să fie luate măsuri prin care să se asigure că un anumit număr de cetățeni de etnie română sunt angajați în fabrici, în companii, sau în bordurile de conducere. Dar lucrurile se agravează după 1938 când guvernul Goga ia măsuri de revizuire a cetățeniei evreilor și 225.000 de evrei își pierd cetățenie în România. Lucrurile devin și mai grave odată cu instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, care a abolit Constituția din 1923, dar intervine Dictatul de la Viena 1940 și atunci ce se întâmplă în România este o istorie separată față de ceea ce se întâmplă în Nordul Transilvaniei. 

Reporter: În 1940 în Transilvania de Nord se instaurează administrația horthystă. Cum este afectată viața evreilor? 

Gelu Păcurar: Mulți dintre evreii de cultură maghiară s-au bucurat pentru că o vedeau ca pe o întoarcere la patria-mamă. Ei aveau un respect mare pentru Ungaria. În secolul al XIX-lea când aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar a fost printre primele state care a acordat  drepturi civile depline evreilor. În anul 1867, exista un guvern de orientare mai liberală și a acordat evreilor dreptul la liberă circulație, până atunci nu aveau dreptul să se stabilească în anumite orașe și să practice activități economice. Evreii au ținut cont de aceste lucruri, dar din păcate nu au prevăzut ce se va întâmpla. Adevărul este că până în anul 1940 autoritățile maghiare aveau deja legi prin care îi privau pe evrei de anumite lucruri. Lucrurile însă se agravează după 1942 și mai ales în anul 1944 în luna  martie când vine la putere un nou guvern pro-nazist și lucrurile scapă de sub control. 

Din martie 1944 măsuri drastice împotriva evreilor

Reporter: În luna martie 1944 are loc ocupația germană în Ungaria? Care sunt măsurile luate împotriva populației evreiești care vor afecta inclusiv evreii din Transilvania de Nord?

Gelu Păcurar: Înainte de luna martie 1944 s-au pus cumva bazele unei politici antisemite globale a statului ungar, legi prin care numărul evreilor era limitat în întreprinderi, în bordurile de conducere. Evreii sunt clasificați din punct de vedere rasial. Evreilor li se interzic căsătoriile mixte și să dețină proprietăți funciare (păduri, terenuri agricole). Acestea au fost niște măsuri care au pregătit terenul pentru ce avea să se întâmple. Din 22 martie 1944 când vine guvernul pro-nazist, în 19 martie 1944 Germania ocupă Ungaria, încep să fie luate măsuri foarte drastice împotriva evreilor doar prin decrete-legi. Înainte erau trecute și prin Parlament câteva legi, dar după 22 martie 1944 totul a fost stabilit doar de Guvern. Se continuă politicile respective, dar se radicalizează. Ceea ce se încearcă este  să-i scoată pe evrei treptat din viața socială, economică, culturală a țării. De exemplu, le sunt confiscate aparatele radio, un mijloc prin care se puteau informa. Evreii nu mai aveau voie să practice jurnalismul. Se închid ziarele evreiești. Se introduc rații alimentare pentru populația evreiască și purtarea obligatorie a semnului distinctiv pe partea stângă a hainei (toate persoanele de la vârsta de șase ani în sus). Eichmann și o grupă de 150-200 de germani, aflați sub conducerea lui, au venit special în Ungaria pentru a pune la punct cu autoritățile maghiare trimiterea evreilor la Auschwitz. Aici la Cluj era un cartier general care să coordoneze aceste operațiuni din Transilvania. Se urmărea deportarea și exterminarea tuturor evreilor din Ungaria, iar pentru a face acest lucru pentru că era o populație numeroasă au împărțit teritoriul Ungariei în șase zone dinspre est spre vest: zona I – Ungaria de Nord parte din ceea ce este Rutenia în Ucraina, Maramureșul și Satu-Mare,  zona II – Transilvania de Nord etc. S-a decis să se înceapă cu zona I. Primii ghetoizați și deportați la Auschwitz au fost evreii din Maramureș și Satu-Mare, apoi s-a continuat cu Ardealul de Nord. De asemenea, autoritățile maghiare în colaborare cu germanii au trasat pașii care trebuiau urmați pentru a efectua deportarea unei populații numeroase cuprinsă atât în zonele urbane, dar și în sate. S-a gândit aducerea evreilor în centre care să fie aproape de căi ferate.

Într-o săptămână ungurii au strâns toți evreii  pentru a-i trimite spre lagarele de exterminare

Reporter: Cum s-a putut ca într-un timp scurt, din luna mai până în iunie 1944, să se transporte un număr atât de mare de evrei?

Gelu Păcurar: La sfârșitul lunii aprilie 1944 se ia decizia de ghetoizare. Înainte de a fi trimiși la Auschwitz erau adunați în ghetouri, în lagăre locale, în special în orașele mai mari, unde era mai ușor accesul la căile ferate. În 3 mai 1944 începe procesul de ghetoizare. Într-o săptămână reușesc să-i adune pe toți pentru a-i trimite spre lagărele de exterminare. Erau 13 centre: Oradea, Satu-Mare, Sighetu-Marmației, Vișeu de Sus, Baia-Mare, Șimleu, Cluj, Gherla, Dej, Bistrița, Reghin, Târgu-Mureș, Sfântu Gheorghe. Trebuiau adunați din sate și din orașe în aceste centre. 

Reporter: Au ținut mii de oameni în aceste ghetouri?

Gelu Păcurar: În Cluj erau deja aproximativ 15.000 de evrei. I-au adus și pe cei de la Gherla, din Huedin și din satele de lângă Cluj, deci au fost cel putin 18.000 de evrei în lagărul din  Iris. În Dej, au fost 7.700 de evrei cu cei din satele învecinate, adunați toți într-o pădure fără adăpost, fără mâncare. În Oradea, Satu-Mare, Sighetu-Marmației, unde erau populații foarte mari de evrei, i-au adunat în zonele din oraș unde deja locuiau. Stăteau în camere mici zeci de persoane. Erau condiții foarte grele. Nu dispuneau de medici care să-i ajute, de alimente doar ce au reușit să ia cu ei. Au fost cazuri în care au murit multe persoane. Nu-i puteau trimite pe toți. Un tren cuprindea cam 3.000 de persoane, deci erau trimiși cu câteva transporturi. Și i-au ținut în ghetouri câteva săptămâni. 

În aceste ghetouri pe lângă faptul că evreii erau ținuți în condiții grele existau echipe de anchetă formate din jandarmi și polițiști care intimidau și aplicau tortură pentru a le lua banii, bijuteriile, lucrurile de valoare. Avem mărturia unei doamne dintr-un sat de lângă Cluj-Napoca care ne-a spus ce-au făcut părinții ei când au auzit că o să-i ducă. Au lăsat lucruri pentru ea, o tânără de 18 ani, un fel de zestre la un țăran. Ea a supraviețuit Holocaustului și a recuperat lada cu lucruri. Tot ea ne-a spus că mama ei n-a avut încredere în țăran și a lăsat la altcineva lucruri de valoare, dar n-a mai recuperat nimic. Trebuie amintit că în aceste ghetouri și lagăre locale au fost oameni neevrei, creștini care au încercat să-i ajute pentru că era foarte greu deoarece totul era împrejmuit, păzit de jandarmi, de poliție. 

Reporter: Ce s-a întâmplat cu casele, terenurile evreilor duși în lagăre?

Gelu Păcurar: Bunurile le-au fost confiscate în momentul în care au fost ghetoizați de autoritățile ungare.

Reporter: Cum au fost transportați în lagărele germane?

Gelu Păcurar: Lagărele din Transilvania au fost de tranzit. Nu au fost lagăre de exterminare. Germanii și ungurii au decis într-o conferință, ținută la începutul lui mai 1944, la Viena, cum să-i trimită la Auschwitz și s-a ales un itinerariu. Depinde de unde-i trimiteau. Doamna de lângă Cluj, care a supraviețuit, ne-a povestit despre drumul făcut pe la  Cluj, Oradea și apoi spre Auschwitz. Ideea era că trebuia să treacă prin Kosice, Slovacia de astăzi. Acolo erau preluați de poliția germană, de trupele SS. Evreii nu erau dați jos din tren, ci se schimba doar „garda”. Se subliniază și de către supraviețuitori faptul că jandarmii și poliția ungară, fără să fie nemți, au realizat strângerea evreilor. Trupa specială trimisă de nemți, care nu cuprindea mai mult de 200 de persoane, se ocupa doar de organizare și nu să adune evreii. La organizarea ghetourilor și trimiterea evreilor au participat autorități locale: primari, prefecți, subprefecți. Ei trebuiau să indice locul unde să fie constituit ghetoul. Jandarmii, poliția îi adunau pe evrei în locul acela, îi păzeau și îi trimiteau mai departe. 

Reporter: Aveți mărturii că aceștia au făcut în unele situații exces de zel?

Gelu Păcurar: Se vorbește despre anumiți jandarmi sau comandanți de ghetou care excelau în cruzime. După război au fost identificați mulți dintre ei și s-au făcut procese, dar cei mai mulți s-au retras cu armata maghiară și au scăpat. Majoritatea au fost judecați în lipsă. Și nu au fost pedepsiți. Politica autorităților maghiare era ca pentru astfel de operațiuni să aducă jandarmi din alte zone din Ungaria ca să nu se cunoască cu populația locală.

Reporter: Ce ne puteți spune despre trenurile care efectuau transporturile?

Gelu Păcurar: Într-un tren erau transportate aproximativ 3.000 de persoane, iar într-un vagon erau comasați cel puțin 70 de persoane. Trenurile erau de marfă și sigilate. Într-un vagon erau două găleți sau butoaie, unul cu apă și altul pentru nevoi. 

Reporter: În respectiva perioadă, foarte grea pentru evrei, au existat și salvatori. În Cluj, avocatul Aurel Socol ajută 200 de evrei să treacă în România. Care sunt alți salvatori pe care ar trebui să-i facem cunoscuți?

Gelu Păcurar: Sunt tot felul de discuții cu privire la cei care au fost implicați în operațiunile de salvare a evreilor. Pot să vă spun că n-au reușit să treacă mulți. Chiar avem mărturia video a unei doamne, care în vremea respectivă era o fetiță, și mama ei a luat-o și a reușit ca să treacă deghizate în țăranci românce. A reușit să treacă printr-o pădure în Turda. O altă doamnă care a supraviețuit ne-a spus că auzeau  că o să se întâmple ceva rău și aveau discuții în familie să treacă în Turda, granița era pe Feleac. Tatăl ei a tot amânat să treacă. N-au mai trecut însă și doar aa singură a rămas din familie în viață. S-au implicat și lideri religioși evrei cum ar fi rabinul Moshe Carmilly-Weinberger care a trecut granița în România de unde a ajutat la salvarea unor evrei. Au fost și lideri religioși români și maghiari care au ajutat evreii. Episcopul romano-catolic Márton Áron a ajutat foarte mult în Cluj, Episcopul ortodox Nicolae Colan, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu au luat atitudine față de măsurile brutale aplicate evreilor. 

În lagăre: moarte, experimente ori muncă forțată

Reporter: Ce s-a întâmplat cu cei care au ajuns în lagăre?

Gelu Păcurar: Depinde cum ajungeau acolo. O călătorie din Cluj până la Auschwitz dura câteva zile, adăugând alte câteva săptămâni petrecute în ghetouri, înfometați, sub cerul liber. Bătrânii sigur erau trimiși la exterminare. Avem o mărturie înduioșătoare în această privință. Un domn din Oradea ne-a spus că atunci când au ajuns la destinație au fost dați jos din tren. În fața lor era doctorul Mengele care hotăra ce se întâmplă cu fiecare, arăta cu degetul să mergi în dreapta sau în stânga. Domnul avea un unchi mai în vârstă, un rabin, și Mengele i-a arătat să meargă într-o parte. El nu știa exact ce se întâmplă, nu știa unde-l trimite, dar că a mers fugind ca să arate că încă este în putere ca să nu-i facă rău. Din păcate, l-a trimis direct la gazare. Bătrânii, bolnavii și copiii sub 16 ani erau trimiși la gazare. Tot domnul din Oradea ne-a spus că atunci când a ajuns la Auschwitz și îi așezau ca să fie triați un prizonier evreu l-a prins de mână și l-a sfătuit să spună că are 16 ani (el având în realitate 14 ani). Nu-l cunoștea pe omul acela, nu știa de ce l-a sfătuit așa. L-a întrebat Mengele câți ani are. Iar el i-a spus 16 ani. Atunci la trimis în zona pentru muncă. Astfel, se salvase.

Reporter: Ce-i pe care nu-i trimiteau la gazare, din mărturiile supraviețuitorilor, ce soartă au avut?

Gelu Păcurar: Eva Katz, locuia într-un sat de lângă Cluj și  avea 18-19 ani când a ajuns la Auschwitz. Ne-a povestit ce se întâmpla în lagăr. Îi ținea în barăci și în fiecare zi îi chema la apel care dura ore întregi. Îi scotea afară, îi număra, îi tria. Acest proces se desfășura fiecare zi. Mama și sora ei au fost trimise la camerele de gazare, iar pe ea, după un timp, au trimis-o într-un alt lagăr pentru muncă forțată. Erau diferite itinerarii. 

O parte din supraviețuitori s-au întors acasă

Reporter: Ce știți despre supraviețuitorii care s-au întors în Transilvania? 

Gelu Păcurar: S-au întors în jur de 20.000 de evrei. Unii au rămas în Occident. O poveste concretă este a Evei Katz. Ea a fost dusă la Auschwitz. Era tânără, puternică și după o vreme au dus-o în nordul Germaniei la granița cu Danemarca într-o pădure într-un lagăr de muncă forțată. Lucrau la asamblat și împachetat de armament. Era deja în anul 1944, germanii începuseră să piardă teren în mod serios. Veneau trupe de englezi, americani din partea de Vest. Ea a fost eliberată de trupeșe engleze. Le-au dat două posibilități fie să rămână în Occident, fie să se întoarcă acasă. Ea a decis să se întoarcă acasă. Probabil că sunt câteva mii de evrei, după unele statistici aproximativ 10.000,  din Nordul Transilvaniei care au rămas în Occident. Dar au fost și evrei care s-au întors în Transilvania. Ea de exemplu s-a întors. Nu mai avea rude directe: părinți, frați surori, bunici. S-a oprit la Huedin, acolo s-a întâlnit cu un verișor, tot așa rămas singur. La Huedin s-a căsătorit tot cu un evreu supraviețuitor și împreună cu soțul s-au stabilit la Cluj. Au fost căsătorii între supraviețuitori și faptul că au trecut printr-o soartă comună i-au apropiat pe unii dintre ei. Avem mărturia doamnei Eva Pamfil, care a vorbit  de câtă foame a răbdat în lagărele acestea și spunea că nu-și dorea apartament cu nu știu câte camere, ci să aibă o baie și un pat și să aibă cartofi pe care să-i gătească în toate felurile posibile. A mărturisit de felul în care a trecut prin înfometare. Este imposibil de imaginat prin ce a trecut. Pentru femei faptul că s-au căsătorit, că au avut copii  a fost o dovadă că au supraviețuit și că au meritat să supraviețuiască. 

De asemenea, un supravietuitor a fost intelectualul evreu Laszlo Salamon. Acesta a fost implicat în revoluția maghiară din 1919. După înfrângerea revoluției a făcut închisoare pentru că a venit un alt regim care era împotriva comuniștilor.  Laslo Solomon a activat la Cluj ca jurnalist și scriitor. În anul 1944 a fost trimis la Auschwitz, apoi a trecut și prin alte lagăre. Soția lui ne-a spus că după ce l-au trimis erau trupe ale Gestapo-ului în zonă care au aflat că în anul 1933 el scrisese un pamflet despre Adolf Hitler. Însă era prea târziu, Laslo Solomon fiind deja plecat în lagăr. Dar probabil că dacă știau chiar în momentul în care l-au arestat îl omorau. Laslo Solomon a supraviețuit lagărelor și fiind de stânga s-a adaptat la viața din comunism din România. Are cărți publicate în timpul regimului comunist.. El s-a adaptat, alții însă au emigrat în Israel și au reușit acolo.

Fără resentimente

Reporter: Cum se raportează evreii supraviețuitori din Israel, care au dat mărturii din timpul deportărilor și șederii în lagăre, la locurile în care au crescut din România?

Gelu Păcurar: Mulți dintre ei vorbesc foarte frumos despre locurile copilăriei din România. Au o amintire bună față de locurile în care au trăit. Ceea ce au trăit supraviețuitorii noi nu putem să cunoaștem. Noi privim, auzim mărturiile lor și încercăm să empatizăm cu ei, dar este memoria lor personală. Mulți dintre ei care au trecut prin lagărele de la Auschwitz nu vorbesc nici de români, nici de maghiari că sunt buni sau răi, ei vorbesc de oameni, că sunt oameni buni și oameni răi indiferent de etnie. Ceea ce am constatat este că supraviețuitorii nu au resentimente. O altă supraviețuitoare ne-a spus că s-a întors în România, aici la Cluj, și avea o prietenă nemțoaică. Amica i-a spus că îi este rușine că este nemțoaică. Însă supraviețuitoarea evreică nu a acuzat-o. 

Reporter: Ca istorici în ce cheie priviți mărturiile supraviețuitorilor?

Gelu Păcurar: Când faci istorie încerci să fii obiectiv, distant, dar întâlnind acești oameni este mai greu să fii distant. Îți dai seamă că este mult mai mult la mijloc decât doar să intervievezi pe cineva, să citești ca să scrii un articol sau o carte. Este o chestiune care are valențe morale, etice și îți pui întrebări cu privire la tine, la oamenii care au trăit acele experiențe și la cei care au fost în stare să facă răul acesta mare. Te întrebi legat de om, de natura umană, cum este posibil ca omul să fie atât de rău față de alt om? Pe de altă parte vedem că oamenii care au fost victime ale politicilor antisemite sunt capabili să ierte, să treacă peste momentele foarte grele. Cred că în primul rând, este o chestiune care  devine personală tocmai din cauza laturii morale. 

 sursă foto:

www.holocaustmuseum.ro 

www.holocausttransilvania.ro

Interviu realizat de Tia SÎRCA

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut