Galerie Foto & Video | Regal aviatic la Dezmir. Singura femeie pilot acrobat din România a lăsat mii de clujeni fără respirație

Adrenalină la maximum, piloţi care au sfidat legile gravitaţiei, elicoptere, planoare, parașutiști și avioane la care te uiţi cu sufletul la gură. Toate acestea au avut loc, sâmbătă, la mitingul aviatic dedicat aniversării a 85 de ani de la inaugurarea Aeroclubului regional „Traian Dârjan” de la Dezmir.

Profitând de o vreme superbă, părinţi şi copii, tineri şi vârstnici, dotaţi, unii dintre ei, cu aparate de fotografiat, alţii cu binocluri, s-au adunat încă de dimineaţă în zona aerodromului de la Dezmir pentru a-i vedea pe stăpânii văzduhului.

Singura femeie pilot acrobat din România

Manifestările au început în jurul orei 10,30 cu o demonstraţie a unui avion de acrobație ZLIN după care cei prezenți au putut urmări shwoul aerian oferit de Andreea Bănesaru la manșa unui avion Extra 300 L.

Andreea este singura femeie pilot acrobat din România. Are 26 de ani și o experiență de 10 ani în domeniul aviației. La 19 ani deținea licența de instructor pentru toate tipurile de aeronave iar de patru ani face acrobație aeriană. Anul trecut a obținut locul I la Campionatul Național Clasa Intermediate, ceea ce i-a permis să treacă la alt nivel și să poată pilota cel mai performant aparat de acrobație aeriană-Extra 330 SC.

După spectaculoasă evoluție a Andreei Bănesaru a urmat survolul unei formații de elicoptere IAR Puma de la baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii. Piloții militari și-au arătat măiestria timp de mai multe minute, oferind publicului o adevărată paradă aeriană. Evoluția piloților de la manșele aeronavelor militare a smuls exclamați de admirație si ropote de aplauze.

Măiestria şi precizia parașutiștilor

După părăsirea zonei de către elicopterele IAR Puma, de pe pista aerodromului a decolat un avion tip AN-2, cu nouă parașutiști.

În salturile lor, paraşutiştii au dat dovada de o mare măiestrie şi precizie, reuşind să aterizeze cu multă eleganţă în apropiere de public. De asemenea, doi dintre paraşutişti-Gabriel Oltean și Verdeș Bogdan au coborât fiecare cu câte un tricolor de dimensiuni mari.

Gabriel Oltean practică parașutismul de la 17 ani și are peste 500 de salturi. El spune că spre deosebire de celelalte coborâri, saltul demonstrativ cu Drapelul presupune mai multă concentrare pentru a preveni un eventual caz special. Totodată, parașutistul trebuie să acorde o atenție sporită în timpul aterizării lângă public astfel în cât punctul de sosire să nu fie printre spectatori.

Gabriel Oltean ne-a mărturisit că pentru al saltul cu parașuta reprezintă un mod de viață. „Acest sport înseamnă multă disciplină, multă concentrare iar odată cu acumularea de experiență găsești tot mai multă liniște.  Cerul nu este o limită, pentru că am fost acolo și am văzut”, a spus parașutistul clujean.

Alți trei parașutiști au realizate saltul în formație, două fete au coborât individual iar ultimii doi au efectuat o formație de lucru relativ în cupolă.

Privirile miilor de clujeni prezenți la Dezmir au fost încântate apoi de o formație de două planoare „White Wings”. Cei doi planoriști au oferit un spectacol de neuitat pentru cei prezenți, imediat după desprinderea de avioanele ce le-au ridicat până la peste 1000 de metri.

Momentul de vârf al mitingului aviatic l-a reprezentat evoluţia formației de patru avioane Extra 300 L. Piloţii acestor aparate au execuat acrobaţii de o mare spectaculozitate. Looping-uri, evoluţiile în plan vertical, coborâre în pendul, tonoo-uri în spirală, trecere în zbor în cuțit pe spate, rotiri de-a lungul axului vertical şi orizontal şi semilooping-urile au fost doar câteva dintre exerciţiile care i-au lăsat pe spectatori fără respiraţie. Nu a lipsit nici exerciţiul extrem de dificil de acrobaţie aeriană: “abracadabra”. Este vorba despre este un zbor cu totul nefiresc, avionul fiind parcă bătut de vânt, pe orizontală, botul aparatului fiind menţinut în sus.

 

Cele mai bune evoluții

Directorul Aeroclubului României, George Rotarul a declarat pentru Făclia că în cadrul spectacolului aerian de la Dezmir piloții acrobați au prezentat cele mai bune evoluții pe care aeroclubul le are cu membrii loturilor naționale. „Am avut formația de planoare românești White Wings„, construite în România și reparate de Aeroclubul României. De asemenea, am avut lotul național de acrobație care a evoluat singur sau în formație. De asemenea, am prezentat întreaga flotă a aeroclubului de la Cluj. Am avut trei ore de spectacol și am văzut că au venit foarte muți oameni care au vrut să se bucure de acest eveniment”, a declarat pentru Făclia pilotul acrobat George Rotaru.

Tinerii atrași de aviația sportivă

El a precizat că foarte mulți tineri își manifestă dorința de urma cursurile de zbor oferite de Aeroclubul României. El a precizat că tinerii sunt atrași ca urmare a numărului mare de evenimente pe care Aeroclubul le organizează anual dar și datorită investițiilor mari făcute în infrastructură și flotă. „Ne bucurăm și noi pentru că avem de unde să facem selecția pentru viitori performeri. Avem foarte multe fete care urmează cursurile noastre. Avem fete la parașutism, la planorism și avem o fată la acrobație care face performanță”, spus George Rotaru, dezvăluind să secretul pentru performanța în aviație constă în seriozitate, pasiune și implicare.

Directorul Aeroclubului României a ținut să menționeze că anul trecut echipa de acrobație a României a obținut titlul de Campioană europeană.

Clujenii care au asistat la manifestare au fost încântaţi de spectacolul aerian şi au spus că așteaptă și alte asemenea evenimente la Cluj.

De asemenea, copiii prezenți sâmbătă la aerodromul din Dezmir s-au arătat extrem de fascinați de cele văzute, mulți dintre ei spunând că și-ar dori să urmeze o carieră în aviație.

Aeroclubul ”Traian Dârjan” de lângă Cluj-Napoca, parte a Aeroclubului României, a fost înfiinţat în anul 1938 şi pregăteşte piloţi de planoare şi avioane ultraușoare, dar şi paraşutişti.

Anual, aici se înscriu peste 100 de tineri, fete şi băieţi, între 16 şi 23 de ani care sunt pregătiţi gratuit, din care o parte reuşesc să obţină licenţe de piloţi.

Cosmin PURIȘ

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut